Stratfor: Rusia construieşte o bază în Siria

Data publicării:
GettyImages-52067448-1

„Imaginile din satelit cu aeroportul din Latakia confirmă rapoartele privind zborurile militare ruseşti spre Siria, acolo unde, din informaţiile de până acum, ruşii şi-ar face o bază de operaţiuni. Imaginile din satelit, surprinse pe 4 septembrie, arată un centru de control al traficului recent construit. În apropiere, o porţiune proaspăt asfaltată, de-a lungul unor structuri care par a fi containere şi despre care se crede că sunt unităţi militare mobile. Pe aeroport, lucrările de construcţie sunt în derulare. Sunt vizibile de-a lungul întregii piste de est, care pare a fi refăcută pentru a permite aterizarea unor aeronave de transport de mare capacitate", scriu analiştii Stratfor.

„Întăririle de pe aeroport demonstrează că Moscova se pregăteşte să trimită mijloace aeriene în Siria, dacă nu cumva a şi făcut acest lucru. Ca să-şi susţină prezenţa din străinătate, Moscova trebuie să pună la punct o puternică structură logistică şi are oameni în zonă care să o apere. Rusia îşi propune să facă un pod aerian, cu tot ce presupune acesta. Prezenţa în Siria a unor mijloace aeriene staţionare ruseşti, precum avioane de luptă şi elicoptere de atac, reprezintă o escaladare clară a implicării Moscovei în Siria. În trecut, se limitase la transferul de echipament, părţi disparate şi armament pentru guvernul sirian şi sprijin pentru serviciile de informaţii", potrivit Stratfor.com.

Prezenţa trupelor rusești în Siria este o tentativă de susţinere a guvernului preşedintelui Bashar Al Assad sau un mijloc de presiune pe durata unor negocieri delicate, în vederea obţinerii unei soluţii politice. În oricare dintre variante, va fi din ce în ce mai greu pentru ruşi să evite o misiune detestabilă”, comentează analiştii de la Stratfor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trebuie să ai ITP și RCA dacă mașina stă luni întregi în curte? Ce obligații are proprietarul în 2026
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiul lui John Lennon a devenit tată la 50 de ani. Imagini adorabile cu bebelușul lui Sean Ono Lennon: „Am...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Robert Pattinson, despre provocările fizice din The Batman II: „Îmi simt vârsta la scenele de luptă. E mult...
Adevarul
Proiectele strategice ale României, atacate din umbră: „Nu este o speculație”
Newsweek
Sunt bani pentru creșterea pensiilor la 1 ianuarie 2027. Anunțul ministrului muncii pentru pensionari
Digi FM
Regulile stricte ale unui milionar britanic pentru o căsnicie fericită. Nu vorbește cu soția până la 15:00 și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Trei factori care îți pot accelera îmbătrânirea fără să-ți dai seama. Un medic explică ce se întâmplă la...
Digi Animal World
Rasele de câini care urăsc stăpânii gălăgioși. Mulți proprietari habar n-au
Film Now
Sandra Bullock și-a băgat copiii în noul film. Louis și Laila au apariții-surpriză în „Practical Magic 2”...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...