Atac cu bombă la Bruxelles. Cinci persoane au fost reținute

Data actualizării: Data publicării:
2699240

A avut loc un atac cu bombă, azi noapte, în Bruxelles, la Institutul de Criminologie, anunţă postul local RTL. Explozia a avut loc în jurul orei locale 2:30, anunţă jurnaliştii belgieni. Autorităţile belgiene au reţinut cinci suspecţi pentru audieri.

2699240

 

Un vehicul a intrat cu forţa prin trei garduri din jurul clădirii şi s-a oprit în curte. Apoi, unul sau mai mulţi suspecţi au detonat o bombă în apropierea unuia dintre laboratoare, ceea ce a provocat un incendiu. Nu au existat victime, deoarece nu era nimeni în clădire la acea oră.

O coloană de fum gros s-a ridicat deasupra Institutului de Criminalistică. Pompierii au ajuns imediat la faţa locului pentru a stinge focului. Deocamdată, autorităţile belgiene nu au anunţat nicio ipoteză despre motivul atacului.

„Cinci persoane au fost reţinute în vecinătate şi sunt audiate”, a declarat un purtător de cuvânt al procuraturii belgiene, citat de News.ro.

Instituţia aparţine de ministerul de Justiţie, iar angajaţii efectuează cercetarea criminalistică pentru cazurile penale anchetate de procurori.

Autorităţile europene rămân în alertă, după ce marile metropole Paris şi Bruxelles au fost zguduite de atentate teroriste revendicate de jihadiştii Statului Islamic.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cine moștenește datoriile unei persoane decedate și în ce condiții pot fi obligați moștenitorii să le...
Digi FM
Cornel Dinu, în pragul disperării la 78 de ani. Ce pensie are, de fapt, legenda lui Dinamo și câți bani îi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
CRBL a șters toate fotografiile cu iubita mai tânără cu 23 de ani. Ce se întâmplă, de fapt, între artist și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colin Farrell, moment emoționant alături de fiul său diagnosticat cu o boală neurologică rară: "Sunt mândru...
Adevarul
Cum a ajuns președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, să cumpere în Italia proprietăți de peste un milion de...
Newsweek
Cum a motivat CCR că plafonarea pensiilor militare respectă Constituția? De ce pensia nu crește cu soldele?
Digi FM
Alegeri SUA. Ce sunt "midterms" și de ce sunt atât de importante
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90...
Digi Animal World
Trei pui de veveriță, prinși într-un nod imposibil! Veterinarii au intervenit de urgență pentru a le salva...
Film Now
Nicolas Cage, evacuat din vila de 10,5 milioane de dolari. A ajuns să locuiască în hoteluri
UTV
Cum arată casa lui Florin Dumitrescu decorată de Crăciun. Surpriza pregătită pentru soția lui, Cristina...