Avion militar, doborât în estul Ucrainei. Președinția: Rachetele au fost lansate din Rusia

Data publicării:
avion militar

„Analizăm două versiuni ale incidentului: s-a tras cu ajutorul sistemului modern de rachete sol-aer şi sistemului de apărare anti-aerian Panţîr sau a fost vorba despre o rachetă aer-aer X-24 trasă dintr-un avion rusesc care a decolat de la baza aeriană Millerovo”, a declarat Andrii Lișenko, purtător de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Națională.

Avionul militar ucrainean s-a prăbuşit în apropierea localităţii Davido-Nikolsk.

„A fost o explozie puternică şi motorul drept a luat foc. Apoi, cinci sau șase oameni s-au catapultat”, a declarat un martor ocular.

Separatiştii proruşi din Lugansk susţin că au capturat cinci persoane, însă autorităţile de la Kiev spun că ar fi vorba doar de doi piloţi.

Doborârea avionului militar a avut loc pe fondul luptelor intense pentru eliberarea oraşelor Doneţk şi Lugansk.

Ostilităţile nu s-au limitat doar la zona aeroportului din Lugansk, proaspăt recucerit de trupele Kievului. Cartierele de la periferia orașului au fost de asemenea teatru de război.

„Trăgeau din toate părţile. Am copii mici. I-am pus în cadă şi ne-am lăsat la podea. De afară se auzeau ţipetele oamenilor şi sunetul geamurilor sparte”, a declarat o localnică.

„Aici sunt bucăţi de şrapnel. La a şasea casă de aici, o femeie, vecina noastră, a fost ucisă”, afirmă un copil.

„Ce au făcut aceşti nenorociţi, nu poate fi descris în cuvinte. Vedeţi şi voi. Suntem norocoşi că suntem în viaţă”, adaugă o altă femeie.

Pentru aceste violenţe, Kievul acuză în continuare Moscova.

„Toate incidentele de la graniţă - toate, fără excepţie - sunt provocate în condiţiile în care suntem permanent ameninţaţi de ei. Au acţionat peste tot fără oprelişti şi au mai trecut graniţa şi înainte, iar noi le vedem iarăşi şi iarăşi coloanele şi suntem nevoiţi să le interceptăm, să folosim artileria şi aviaţia pentru a le distruge”, a explicat președintele Petro Poroșenko.

În acest timp, ministrul de Externe al Germaniei a anunţat că Grupul de Contact pentru Ucraina, format din oficiali ucraineni, ruşi şi reprezentanţi ai OSCE, vor încerca din nou să deschidă dialogul cu separatiştii în vederea încetării focului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Obiceiul de 5 minute care îți poate aduce mii de euro în plus la pensie. Metoda funcționează și pentru cei cu...
Digi FM
Viorica Dăncilă rupe tăcerea despre perioada în care a fost premier: „Am fost trădată de cei din casă. Mi-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorin Brotnei spune de ce s-a destrămat trupa Akcent. Totul a plecat de la bani: “El lua mai mult și voia și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Daveigh Chase, actrița din „Lilo & Stitch” și „The Ring”, a murit la 35 de ani. Ce a scris iubitul ei înainte...
Adevarul
De ce nu mai vor românii să muncească în Spania. Spaniolii, îngrijorați de exod: piața muncii resimte primele...
Newsweek
Un nou ajutor la pensie pentru 4.600.000 pensionari, votat de Senat. Ce e obligată Casa de Pensii să facă?
Digi FM
Fiul lui Lucian Viziru, ținta unor amenințări cu moartea pe TikTok. Actorul: „Ai mers prea departe”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
Credeau că a dispărut pentru totdeauna. O vulpe pitică extrem de rară a fost fotografiată după mai bine de 20...
Film Now
El e celebru din „Top Gun: Maverick”, ea a jucat în „Scream 7”. Cine este iubita lui Glen Powell, starul care...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...