Pentru istorici şi experţii în geopolitică, ceea ce se întâmplă acum în Crimeea este doar un episod dintr-o serie de bombe cu ceas, un soi de centură de foc, care se întinde din nordul Mării Negre până în Caucaz. O moştenire de pe vremea Uniunii Sovietice, care acum face aproape imposibilă coexistenţa paşnică a fostelor republici din URSS. În schimb, un avantaj strategic imens pentru Moscova. De ani buni, preşedintele Vladimir Putin a profitat din plin de instabilitatea spaţiului caucaziano-pontic, pentru a menţine şi spori influenţa Kremlinului în regiune.

De pe Nistru până în văile Caucazului de Sud, extremitatea sud-estică a Europei este brăzdată de conflicte îngheţate - Transnistria, Crimeea, Abhazia, Osetia de Sud şi Nagorno-Karabah. Regiuni sau republici autonome moştenite de pe vremea URSS, ele sunt de fapt un soi de vulcani politici, aparent latenţi, dar gata să erupă, din cauza amestecului etnic care le caracterizează.

„Veţi constata că în jurul Mării Negre este un cerc de conflicte îngheţate. Este parcă un cer de foc, un cerc de instabilitate în jurul Mării Negre”, spunea Traian Băsescu, preşedintele României, cu câteva zile în urmă.

Cel mai vechi conflict îngheţat de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice a izbucnit chiar înainte ca URSS să se prăbuşească, în Nagorno-Karabah. Administrată de Azerbaidjan, dar dominată etnic de armeni, regiunea din sudul Caucazului a devenit în 1988 teatrul unui sângeros conflict interetnic. Bilanţul celor șase ani de război vorbeşte de la sine - între 20 şi 30 de mii de morţi şi peste un milion de refugiaţi.

Şi Georgia a plătit din greu preţul secesiunilor pe bază etnică. Două dintre fostele sale republici autonome - Abhazia şi Osetia de Sud - au constituit pretextul unor conflicte militare cu Rusia. Autorităţile de la Tbilisi nu avut nicio şansă, pierzând ambele războaie.

Acum, ambele regiuni, care controlează defileurile Caucazului, sunt sub controlul Moscovei, dar nu sunt recunoscute internaţional.

Aşa cum se întâmplă și cu un alt focar de instabilitate moştenit de europeni de la URSS, de data aceasta foarte aproape de noi - Transnistria.

Separatiştii rusofoni au proclamat Republica Moldovenească a Transnistriei în 1990, iar un an mai târziu, regimul de la Tiraspol şi-a declarat independenţa faţă de Republica Moldova, act nerecunoscut nici până acum de comunitatea internaţională.

Încercarea Chişinăului de a relua controlul malulului stâng al Nistrului, s-a soldat cu peste o mie de morţi de ambele părţi şi 130.000 de refugiaţi. În ciuda acordului de pace din 1992, în Transnistria rămâne un conflict îngheţat, în timp ce negocierile trenează.

„Aceasta a fost marea capcană - Transnistria. Era o provincie, o regiune a Republicii Moldova, şi a fost acceptat ca partener cu drepturi egale”, a spus șeful statului român.

Acum, a venit rândul Crimeei. Ca de fiecare dată când s-a implicat în aceste conflicte latente, Kremlinul susţine că va respecta decizia luată prin referendum de locuitorii peninsulei, dar îşi rezervă dreptul de a-i proteja pe etnicii ruşi de abuzurile ucrainenilor. O ofertă cu două tăişuri, pe care nu toată lumea o vede cu ochi buni.

Autorităţile locale din Crimeea nu pot fi parte a negocierii stingerii conflictului, dacă un astfel de proces va avea loc. Este o treabă a statelor suverane”, consideră Traian Băsescu.

COMENTEAZA!