Ciucă, după promulgarea legii care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de euro: „România trece la o nouă etapă”

Data publicării:
nicolae ciuca
Liderul PNL, Nicolae Ciucă. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă, unui dintre iniţiatorii legii privind consolidarea combaterii evaziunii fiscale, a afirmat că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată”, iar „recuperarea prejudiciului de până la un milion de euro + o majorare de 15% + dobânzi/penalităţi are un potenţial mult mai mare de remediere a situaţie”.

„Proiectul de lege al combaterii evaziunii fiscale a fost promulgat de preşedintele României. După cum a constatat şi CCR în motivarea avizului de constituţionalitate, România trece la o nouă etapă judiciară în aceste speţe. Au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată. Recuperarea prejudiciului de până la un milion de euro + o majorare de 15% + dobânzi/penalităţi are un potenţial mult mai mare de remediere a situaţiei”, a scris Nicolae Ciucă, vineri pe Facebook.

El a mai spus că prin această lege este întărită „capacitatea statului de a combate evaziunea fiscală”.

„Din alte prevederi, reamintesc doar că nereţinerea impozitelor şi/sau a contribuţiilor se pedepseşte cu până la 5 ani închisoare, iar pentru sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale se primeşte o pedeapsă de până la 10 ani închisoare”, a conchid liderul PNL.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de evaziune fiscală cu un prejudiciu mai mic de un milion de euro, dacă acesta este acoperit integral majorat cu 15%.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...