Unii dintre liderii de la Chișinău de astăzi - de dreapta, naționali, proeuropeni - sunt profund ancorați în Rusia, a afirmat, la Digi24, fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza. Omul de afaceri susține că Moscova a desfășurat mai multe operațiuni speciale de compromitere a liderilor de la Chișinău, inclusiv prin oferirea unor scheme economice dubioase. Ion Sturza spune că proeuropenii l-au șantajat, la rândul lor, pe liderul comunist Vladimir Voronin și au favorizat astfel apariția în Parlament a unei veritabile „coloane a V-a” a Kremlinului. În aceste condiții, avertizează fostul premier, nu e exclusă o „rebeliune” a intelectualității moldovene împotriva actualei guvernări proeuropene.

Embed:

Abordarea rușilor a fost altfel, n-a fost una politico-militară, a arătat Ion Sturza. „Ei s-au infiltrat, inclusiv acaparând mințile liderilor politici de dreapta de la Chișinău. Au fost multiple operațiuni speciale de compromitere a liderilor de la Chișinău, inclusiv prin oferirea unor scheme dubioase economice. Eu le-am spus din start: fiți atenți că aici n-o să vină cu tancurile, o să vină cu oferte generoase, să faceți un „deal”, să faceți ceva bani din energetică. Eu cred că unii din liderii de la Chișinău de astăzi, de dreapta, naționali, proeuropeni, sunt profund ancorați în Rusia. Și ăsta e pericolul, pentru că ei și fac ce vor”, a declarat Ion Sturza, la Digi24.

Spre deosebire de acești lideri proeuropeni, comuniștii lui Vladimir Voronin, confruntați cu presiunile Rusiei în trecut, „au avut sentimentul de stataliști, moldoveni primitivi ș.a.m.d, și nu au cedat”, a arătat Ion Sturza.„ Acum, în Parlament, avem o coloana a V-a veritabilă a Rusiei, o extensie a Kremlinului, care dimineața primesc pe fax instrucțiunile de la Moscova – așa-numiții socialiști ai lui Dodon, care nu sunt o opoziție de stânga, ci o coloană a V-a, care acționează pe banii Moscovei, pe instrucțiunile Moscovei. Și dacă ai 20% din Parlamentul de la Chișinău, zi de zi, distructivitatea va fi mai prezentă”, a declarat fostul premier.

În aceste condiții, relația dintre electoratul de dreapta, proeuropean, și partidele aflate la guvernare la Chișinău e foarte fragedă și tensionată, avertizează Ion Sturza. „În Moldova nu vorbim despre un Maidan, dar vorbim despre o posibilă rebeliune a părții inteligente, a părții civilizate a societății, care poate să nu mai tolereze o parte a guvernării sau un comportament indiferent și arogant”, a declarat fostul premier al Republicii Moldova (februarie – decembrie 1999), Ion Sturza.

Partidul comunist, decimat de proeuropeni prin „metode specifice”. O dezvăluire

Partidul comunist, care era asociat cu Rusia, a fost decimat prin „metode specifice” - lideri compromiși, șantajați etc și nu mai este același partid. Lui Voronin „i-au arătat niște filmulețe” cu averile lui de prin Europa, cu garajul lui de mașini retro – exact ca la Ianukovici (Viktor Ianukovici, fostul premier ucrainean alungat de la putere) – casele lui de la Baden Baden, a spus Ion Sturza. Întrebat de Emil Hurezeanu „dar cine face asta, proeuropenii?”, fostul premier a răspuns: „Proeuropenii, sigur, care au metode specifice”.

Aceste metode, a sugerat fostul premier, nu sunt străine Moscovei. Ion Sturza a făcut în context o dezvăluire: în 2003, după ce Voronin a refuzat oferta lui Putin (Memorandumul Kozak), a venit o scrisoare de la Moscova pe numele lui Voronin, în care i s-au descris toate metehnele, toate problemele din viața lui privată, în ideea că „uite, noi știm” - adică, un șantaj.

Ion Sturza susține că a văzut cu propriii ochi acea scrisoare, în care „era o brutalitate de-asta KGB-istă”, dar Voronin nu s-a lăsat intimidat: a luat-o și a băgat-o la coșul de gunoi. A ignorat-o. Și de aici au început problemele lui cu Moscova, spune fostul premier.

Ei, dar acum n-a putut să ignore informațiile care i-au fost prezentate la început de campanie electorală și a devenit foarte docil, labil, spre bucuria și a românilor, și a europenilor”, a afirmat Ion Sturza. El susține că scrutinul legislativ din noiembrie anul trecut din R. Moldova a fost intens fraudat, de pildă prin cumpărarea voturilor, prin interzicerea pe ultima sută de metri a două partide sau prin naționalizarea activelor unuia dintre cei mai mari actori politici.

Oferta guvernului Ponta nu a primit răspuns

Rușii nu merg cu tancurile în Republica Moldova, merg cu diversiuni, inclusiv prin atragerea către contractul actual de furnizare a energiei electrice în Republica Moldova, spune fostul premier. Cineva l-a reconfigurat în așa fel, încât astăzi 80 la sută din necesarul de energie electrică al Republicii Moldova vine din Transnistria. Și acum au început deja presiunile din partea Transnistriei, a arătat Ion Sturza.

Guvernul Ponta a făcut o ofertă guvernului Leancă-prieten de finanțare a interconexiunii electrice dintre cele două țări, a dezvăluit Ion Sturza invocând surse demne de încredere, surse diplomatice. „Guvernul lui Iurie Leancă încă se gândește. Guvernul proeuropean Leancă încă se gândește”, a repetat Ion Sturza, în condițiile în care, susține fostul premier, interconectarea energetică cu România este absolut fezabilă comercial, fără a fi necesari bani de la buget.

TVR, o televiziune „folclorică”

Moldova continuă să trăiască în mare măsură cu fantomele Uniunii Sovietice, în acea iluzie că „atunci a fost mai bine” și în mare măsură aceste fantome sunt asociate cu Federația Rusă. Este și rezultatul unei propagande agresive făcute prin intermediul televiziunii, spune Ion Sturza.

Cinismul situației este că aceste canale sunt în proprietatea unor lideri politici proeuropeni de la Chișinău. În goana după audiență, ei retransmit semnalul rusesc integral și mai pun și emisiunile lor propagandistice locale. Deci proprietari ai canalelor de televiziune de la Chișinău care retransmit semnalul rusesc sunt liderii politici de orientare de dreapta”, a subliniat fostul premier Ion Sturza.

În același timp, eu de 15-20 de ani fac lobby pentru canalele românești și Televiziunea Română, națională, abia acum a deschis un studio la Chișinău și acela foarte marginal și care transmite folclor de dimineață până seara”, a mai afirmat Ion Sturza.

Fostul premier a fost invitatul lui Emil Hurezeanu la „Digipedia”, emisiune în care s-a difuzat un documentar despre apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, realizat în 2012 de televiziunea națională austriacă ORF.

Urmăriți în materialul video de mai sus înregistrarea integrală a discuției avute după film de Emil Hurezeanu cu fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!