Majoritatea parlamentară de la Chișinău este gata să propună organizarea unui referendum pentru modificarea Constituției, astfel încât președintele Republicii Moldova să fie ales de către cetățeni, a declarat, vineri, șeful Legislativului, Andrian Candu, potrivit Agerpres.

Andrian Candu / FOTO: FACEBOOK

El și-a exprimat regretul că liderii protestatarilor nu au dat curs invitației sale și nu au venit vineri la discuții, după ce joi, la orele 17:00, a expirat ultimatumul dat de aceștia autorităților moldovene pentru dizolvarea parlamentului și alegeri anticipate.

„Am vrut să discut cu liderii protestarilor și să le spun că am avut dezbateri în cadrul majorității parlamentare în urma cărora am decis că vom organiza un referendum pentru alegerea în mod direct a președintelui țării. Vom veni cu această propunere de a organiza un referendum chiar la primele ședințe ale parlamentului”, a spus Andrian Candu.

Referitor la declanșarea alegerilor anticipate, președintele parlamentului de la Chișinău a spus că legislația în vigoare interzice autodizolvarea legislativului, iar în prezent nu există alte condiții juridice pentru a provoca anticipate.

Liderii mișcării de protest au prezentat guvernanților o listă cu revendicări printre care demisia necondiționată a șefilor Procuraturii Generale, Centrului Național Anticorupție, Băncii Naționale, Curții Supreme de Justiție, Curții de Apel, organizarea de alegeri anticipate, demiterea guvernului condus de democratul Pavel Filip, organizarea referendumului privind alegerea președintelui de către populație.

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a declarat că organizarea unui referendum constituțional este prima „concesie” din partea guvernanților. „Dar aceasta este prea puțin. Trebuie să continuăm protestele pașnice și presiunile consecvente până la obținerea dizolvării parlamentului și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate”, a scris Igor Dodon pe o rețea de socializare.

Opoziția de la Chișinău, care include atât formațiuni proruse, precum Partidul Socialiștilor și Partidul Nostru, al controversatului primar de Bălți, Renato Usatîi, cât și proeuropene, ca platforma civică Dreptate și Adevăr (DA), dorește înlăturarea noului guvern al premierului Pavel Filip (Partidul Democrat) și organizarea de alegeri anticipate.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!