RĂZGÂNDIRE la Sofia. Bulgaria nu mai sprijină crearea flotei comune NATO la Marea Neagră

Data publicării:
prezenta nato marea neagra 1

Noua perspectivă a Bulgariei asupra ideii promovate de România în ultimele luni, de a crea, sub umbrela NATO, o flotă comună la Marea Neagră, a fost prezentată, joi, de prim-ministrul Boiko Borisov.

Cadrul, potrivit Novinite, ar fi fost un brifieng la care au mai participat şeful statului, Rosen Plevneliev, şi ministrul Apărării, Nikolay Nencev.

Premierul Borisov a spus după această întâlnire că atât președintele Rosen Plevneliev, cât și el și ministrul apărării sunt împotriva propunerii României de a alcătui o flotă comună la Marea Neagră care să contracareze influența Rusiei.

„Navele NATO ar putea patrula de-a lungul țărmurilor noastre numai în cazul unui aflux puternic de refugiați”, a spus Borisov, citat de Novinite. 

Site-ul bulgar scrie că șeful executivului bulgar a mers de urgență la Președinție după ce ar fi apărut informații că Turcia a suspendat acordul bilateral de readmisie (a refugiaților) semnat cu Bulgaria în luna mai. Ankara ar fi făcut acest gest, din cauza reticenței Sofiei de a se alătura propunerii legate de flotă. Propunerea, scriu bulgarii de la Novinite, ar fi sprijinită nu numai de România, ci și de Turcia.

Totuși, notează Novinite, Ambasada Turciei în Bulgaria a negat suspendarea acordului. 

„Nimeni nu ar trebui să pună la îndoială angajamentul nostru pro-NATO”, a declarat Boris Borisov, citat de cotidianul „24 Ceasa”. Dar, a adăugat el, nu este acceptabil să formezi o flotă „la modul în care s-a propus, atât la întâlnirea cu premierul român, cât și la cea cu președintele - noi suntem împotrivă”, a declarat Boiko Borisov.

Pe de altă parte, premierul Borisov s-a referit și la informația potrivit căreia Bulgaria ar putea pune la dispoziția NATO pentru brigada multinațională din România circa 400 de soldați. Potrivit Focus News, Boiko Borisov a spus că Bulgaria este țară NATO și ar trebui să trimită soldați când au loc exerciții. Pe de altă parte, premierul bulgar a menționat că un număr de până la 400 de soldați poate înseamna și 20 de soldați. 

Cotidianul „24 Ceasa” scrie că dacă anterior, președintele Plevneliev a salutat ideea unei flote la Marea Neagră în timpul convorbirilor cu omologul Klaus Iohannis, premierul Borisov a respins-o categoric.  

Ce a spus președintele bulgar la întâlnirea cu Klaus Iohannis

Miercuri după-amiaza, în schimb, în cadrul declaraţiei de presă comune susţinută cu omologul său român, Klaus Iohannis, preşedintele bulgar, Rosen Plevneliev, arăta că ţara sa susţine iniţiativa României în bazinul Mării Negre.

„Bulgaria nu numai în cuvinte, ci şi în fapte, va sprijini orice efort pentru îmbunătăţirea securităţii în regiune. Este în interesul nostru strategic. Bulgaria va contribui la crearea acestei structuri NATO în România, precum se aşteaptă să fie adoptată hotărârea la Varşovia. Aţi auzit şi ieri poziţia Guvernului bulgar prezentată de Ministrul Apărării din Bulgaria, domnul Nencev, după ce s-a întâlnit la Bruxelles cu omologul din România. A declarat foarte clar care este poziţia Bulgariei. Bulgaria sprijină iniţiativa şi va participa cu până la 400 de militari pe principiul rotaţiei. Dar nu numai asta, prietenii noştri români au avut o nouă iniţiativă, pe care o sprijinim, şi anume Iniţiativa Marină Regională în Marea Neagră. Este cu scop de apărare, evident, şi vom sprijini această nouă iniţiativă a României. Bulgaria va demonstra nu numai că stăm ferm în spatele colaborării regionale, dar vom folosi NATO ca platformă. Aşa cum a spus domnul Klaus Iohannis, totul depinde de noi şi împreună suntem puternici şi în stare să facem faţă la orice provocare. Noi vrem mai multă colaborare şi vrem mai multă securitate. De aceea, Bulgaria va sprijini aceste iniţiative, inclusiv ca NATO să ia aceste decizii în ceea ce priveşte Regiunea Mării Negre, care este de o importanţă tot mai mare. Împreună putem să contribuim la o abordare efectivă în aceste vremuri grele”, declara, miercuri, preşedintele Plevneliev (declaraţia integrală, în comunicatul Preşedinţiei României).

Pe de altă parte, consemnează agenţia RADOR, în luna februarie, pe fondul unei întâlniri la Bucureşti, şefii de stat ai Bulgariei şi României au solicitat o cooperare mai activă între ţările NATO la Marea Neagră şi în sud-estul Europei. Potrivit aceleiaşi surse, din cauza refuzului partenerilor bulgari de a se alătura flotei comune, Ankara a reziliat unilateral acordul cu Sofia de readmisie a refugiaţilor.

Proiectul flotei la Marea Neagră va figura şi pe agenda Summitului NATO de la Varşovia, ce va avea loc în 8 şi 9 iulie.

Ce scrie Borisov pe Facebook

Boiko Borisov și-a postat și pe contul de Facebook o declarație despre flota NATO la Marea Neagră.

Încă nu avem nimic în scris din partea Turciei pentru suspendarea unilaterală a acordului de readmisie (...) Ne deranjează, vom găsi toate prilejurile pentru a vorbi cu colegii ca să vedem dacă estre accidentală, temporară sau e vorba de altă problemă, legată de refuzul meu de a angaja țara noastră în frontul comun împotriva Rusiei la Marea Neagră. Bulgaria este unul dintre cei mai loiali și mai corecți membri UE. Avem o bază navală, unde sunt soldați americani și de-ai noștri. Participăm continuu la exerciții, dar vreau în Marea Neagră veliere, iahturi, turiști pe plajă, nu fregate. Se pare că mulți oameni au uitat ce înseamnă războiul. Cred că Bulgaria nu poate fi atacată de Rusia. Ei (rușii - n.r.) au un alt tip de acțiune pe teritoriul Bulgariei, primordial economică, dar sunt convins că în ceea ce privește rachetele și tancurile, nu au asemenea idei. În urmă cu o săptămână, am vorbit cu premierul român, ieri cu președintele român și le-am spus nu numai despre pozițiile și rădăcinile noastre istorice, dar și ce s-a întâmplat în ultimii ani. În plus, să nu uităm când la Ankara, Erdogan și Putin puneau la cale South Stream pe o traiectorie turcească, iar președintele rus amenința cu degetul Bulgaria. Atunci, niciunul dintre colegii și vecinii mei nu a sărit în apărarea mea. În plus, am avut niște conflicte serioase, când a trebuit să apăr interesele noastre naționale, fie că era vorba de conducta Burgas-Alexandroupolis, fie de South Stream, fie de Belene. Acum, nu văd niciun motiv să vorbim despre flota de fregate. Depășește limitele a ceea ce pot eu. Am să le cer explicații miniștrilor mei, dacă au făcut asemenea promisiuni”, a scris Borisov pe Facebook. 

Ce spune acum președintele bulgar

La rândul său, președintele Plevneliev a recunoscut că subiectul flotei a fost abordat în timpul întâlnirilor cu oficialii români, dar a precizat că nu s-a luat nicio decizie.  „Hai să terminăm cu speculațiile că flota va fi îndreptată împotriva cuiva”, a declarat președintele bulgar, citat de Focus News. El a explicat că în convorbirile cu Klaus Iohannis, președintele român a vorbit despre posibilitatea unei inițiative regionale, în cadrul NATO, care ar implica exerciții navale comune. Șeful statului buglar a mai spus că singurul lucru care a fost discutat concret a fost brigada multinațională din România, care ar furniza antrenamente, pe baza principiului rotației trupelor, și la care Bulgaria ar pute contribui cu 400 de soldați. El a confirmat că România și Bulgaria vor face o propunere comună la apropiatul summit NATO la Varșovia, dar a exclus posibilitatea ca propunerea să se refere la crearea unor unități militare comune care să fie îndreptate împotriva altor națiuni. 

La rândul său, ministrul apărării Necev a negat că și-ar fi luat vreun angajament de a participa la o flotă la Marea Neagră. El a recunoscut că a fost pus la curent cu „inițiativa României și Turciei” de omologul Mihnea Motoc, dar a adăugat că problema trebuie să fie luată în discuție la nivelul NATO. 

Citiți și: 

Rusia avertizează NATO să nu îşi consolideze forţele navale din Marea Neagră

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri