Regele Spaniei, Juan Carlos, a semnat decretul de abdicare

Data publicării:
RegeleSpanieiAbdica

În sunetul fanfarei şi pe fondul salvelor de tun, regele Juan Carlos a ajuns la Palatul Regal. În Sala Coloanelor care a găzduit ceremonia în cadrul căreia monarhul şi-a promulgat propria abdicare, invitaţii l-au primit pe Juan Carlos cu ropote de aplauze.

Imediat după intonarea imnului, a fost citit actul abdicării regelui Juan Carlos. Apoi, acesta a fost invitat să promulge documentul care a pus punct celor 39 de ani de domnie. Premierul spaniol Mariano Rajoy a fost cel care a contrasemnat actul de abdicare.

A urmat apoi cel mai emoţionant moment al ceremoniei, cel în care fostul rege, Juan Carlos şi viitorul monarh, Principele Felipe de Asturia s-au strâns în braţe în ropotele de aplauze ale 160 de invitaţi aflaţi în Sala Coloanelor.

Întreaga ceremonie s-a încheiat cu intonarea imnului, în timpul căreia fostul suveran al Spaniei abia şi-a stăpânit lacrimile.

Juan Carlos a anunţat că renunţă la tron la începutul acestei luni după aproape 39 de ani de domnie. A spus atunci că este momentul să lase locul generaţiilor mai tinere să se ocupe de problemele ţării. Mulţi cred că decizia de a renunța la tron vine la momentul potrivit pentru a salva monarhia, deoarece prințul Felipe este considerat o persoană discretă, care s-a ţinut departe de scandalurile din jurul casei regale. Abdicarea lui Juan Carlos le-a dat însă apă la moară şi celor care cer abolirea monarhiei şi trecerea la republică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Statul măsoară proprietățile cu drona. Ce riști dacă ai gardul pus greșit în intravilan
Digi FM
Efect neaşteptat al gumei de mestecat. Ce au observat într-un studiu recent cercetătorii de la King's College...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Oamenii erau furioși din cauza diferenței de vârstă”. Olivia Wilde rupe tăcerea despre relația cu Harry...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Kate Hudson, siluetă de top model la 47 de ani, într-un costum de baie minuscul. Actrița profită la maximum...
Adevarul
Scandalul concedierilor de la Oracle România ajunge la Comisia Europeană. BNS acuză gigantul că tratează...
Newsweek
Când intră pensiile pe card: vineri, 10 iulie, sau se amână pentru luni, 13 iulie? Ce a decis Casa de Pensii?
Digi FM
Fotbaliștii din Capul Verde, primiți ca eroi acasă, după parcursul de la CM 2026. Carnaval cu mii de oameni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Greșeala pe care milioane de oameni o fac în fiecare dimineață. Specialiștii avertizează: "Se simt deja...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Penelope Cruz, nevoită să zâmbească după cea mai mare tragedie din viața ei. Ce s-a întâmplat în timpul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...