Maraton diplomatic fără rezultat clar. Angela Merkel și Francois Hollande au discutat, la Moscova, cu Vladimir Putin

Data publicării:
putin porosenko merkel - 6789311-AFP Mediafax Foto-SAUL LOEB

Actualizare 07.00. Dacă eforturile de pace nu vor duce la nici un rezultat, Ucraina este pregătită să ducă un război total împotriva separatiştilor. A spus-o premierul de la Kiev, care a cerut ajutor militar din partea Occidentului.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse: Pe baza propunerilor făcute de preşedintele Franţei şi cancelarul Gemaniei, eforturile comune sunt în desfăşurare.

Această declaraţie scurtă a însemnat rezumatul întâlnirii dintre Francois Hollande, Angela Merkel şi Vladimir Putin. Şi chiar dacă discuţiile nu au clarificat situaţia din estul Ucrainei, Kremlinul a anunţat că cei trei lideri pregătesc un text comun, o variantă îmbunătăţită a acordului de încetare a focului semnat anul trecut la Minsk.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse: Documentul ar include propunerile preşedintelui Ucrainei şi cele formulate şi adăugate de preşedintele Federaţiei Ruse.

A fost un maraton diplomatic pentru Angela Merkel şi Francois Hollande, care înainte de vizita de la Moscova au mers la Kiev, unde au discutat cu preşedintele Petro Poroşenko. 


Este vorba despre pace şi despre păstrarea păcii şi ordinii în Europa. Este vorba despre libera autodeterminare a popoarelor, ca parte a păcii şi ordinii în Europa, şi facem ceea ce credem că este de datoria noastră să facem în acest moment. Ca să o spunem direct, încercăm să facem tot ceea ce ne stă în putere pentru a opri vărsarea de sânge”, a declarat cancelarul german.

Aseară, după discuţiile cu Angela Merkel şi Francois Hollande, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, părea încrezător într-o soluţie rapidă pentru încetarea focului. Mai ales că mare parte din noul acord respectă prevederile înţelegerii deja semnate în capitala Belarusului.

Planul de la Minsk este foarte simplu: încetarea imediată a focului, eliberarea tuturor ostaticilor, închiderea graniţelor”, a reamintit Petro Poroşenko.

De asemenea, oficialii de la Washington cred în continuare că o soluţie diplomatică este posibilă şi spun că o decizie pentru trimiterea de arme în Ucraina nu a fost luată încă.

Vom continua să-i îndemnăm pe ruşi şi pe separatiştii pe care îi susţin să-şi respecte angajamentele diplomatice pe care le fac. În final, acesta este modul prin care situaţia se poate rezolva şi trebuie să fie rezolvată”, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

O tentativă de încetare a focului a eşuat luna trecută, iar preşedintele Petro Poroşenko a decretat mobilizarea a 50.000 de bărbaţi pentru a susţine armata pe linia de front.

Liderul de la Kiev spune că tot acest conflict costă bugetul Ucrainei între cinci şi şapte milioane de euro pe zi. Asta ar însemna că autorităţile de la Kiev au cheltuit deja între 175 şi 245 de milioane de euro pentru a lupta împotriva separatiştilor proruşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce foloseşte carnetul de muncă în 2026: Mulţi români nu l-au ridicat nici acum de la ITM-uri
Digi FM
Și-au cumpărat casă la doar 19 ani și dezvăluie cum au reușit: "Suntem primii dintre prietenii noștri care au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
În loc de bluză a avut doar un tatuaj aplicat direct pe pielea goală. Tyla a completat cu blugi cu talie...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
Adevarul
Funcția care deschidea ușile puterii în perioada comunistă. A fost deținută de Stalin și Ceaușescu. Iliescu a...
Newsweek
Tichete sociale la pensie, pentru alimente și medicamente, cu ocazia Paștelui. În ce oraș se oferă beneficiul?
Digi FM
Mîndruță, după vizita lui Zelenski la București: „El este bărbatul curajos care n-ați putut voi niciodată să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
E mai sănătos să bei apă rece sau apă caldă? Iată ce spune un specialist
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Mickey Rourke explică de ce a adunat datorii de 60.000 $ la chirie: “Luni întregi au existat probleme grave...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică