„The Daily Mail”: Victor Spirescu a fost felicitat de președinte de Anul Nou

Data publicării:
victor spirescu - daily mail

Victor Spirescu, fotografiat în camera lui: pe pat așternuturi cu drapelul britanic, pe perete steagul românesc FOTO: The Daily Mail 

The Daily Mail titrează miercuri, în ediția online, cu litere de-o șchioapă: „Englezoaicele sunt așa de zgomotoase și bețive! Abia aștept să mă întorc în România” - într-un interviu revelator, primul român care a venit anul trecut în Marea Britanie ca să muncească dezvăluie de ce s-a săturat, chiar dacă câștigă 60.000 de lire”.

The Daily Mail reamintește condițiile în care a ajuns Victor Spirescu, anul trecut, la Londra și cum, spre surprinderea sa, a fost întâmpinat la aeroport de o armată de ziariști și chiar de un parlamentar britanic, devenind o mică celebritate a presei din regat.

„Nu avea nicio idee despre Marea Britanie sau despre ce se va întâmpla cu el. Asta a fost atunci. Acum, la un an de când a venit, Victor nu numai că a câștigat o mulțime de bani, dar a învățat multe despre cultura noastră – și nu tot ce a aflat îi place”, notează The Daily Mail.

Și-a format opinii destul de ferme despre comportamentul nostru, care, subliniază el cu severitate, nu seamănă cu modul în care oamenii civilizați se comportă în București”, adaugă tabloidul.

„Oamenii sunt așa de zgomotoși în Marea Britanie. Iau metroul și auzi fetele vorbind. Mamă! Ce zgomot fac! Iar fetele beau atât de mult aici. Vineri seara, fetele sunt așa de bete și mie asta nu-mi place. Nu vezi asta în România. Mă sperie englezoaicele. Îmi lipsesc cultura din România, tradițiile”, a declarat Victor Spirescu. „Nu mă înțelegeți greșit. Englezoaicele sunt frumoase – au gene bune. Dar se comportă altfel decât româncele. Chiar sunt egale cu bărbații. Nu știu ce să spun despre asta. Mie îmi trebuie o fată care să gătească pentru mine, să-mi spele hainele, deocamdată fac treburile astea singur. Cultura este o problemă”, recunoaște Victor.

Potrivit The Daily Mail, Victor Spirescu a devenit foarte popular în România, iar printre multele mesaje primite de Anul Nou s-a numărat și unul de la însuși președintele României, care l-a felicitat pentru că a împlinit un an de când e în Marea Britanie.

Ca și Daily Telegraph cu câteva zile în urmă, și Daily Mail scrie că lucrurile au mers bine pentru Victor Spirescu. Acesta câștigă acum 250-300 de lire pe zi instalând conducte de ventilație în clădiri din Londra. Asta înseamnă că într-un an câștigă mai bine de 60.000 de lire, a făcut socoteala The Daily Mail.

Totuși, remarcă tabloidul, dacă cineva își imaginează că Victor Spirescu trăiește într-un apartament de lux, pe măsura câștigului, se înșeală. Împarte o casă cu alți șase conaționali, pentru care plătește chirie 600 de lire pe lună. Victor ocupă o cameră în care e un pat dublu, un dulap, o canapea la mâna a doua și un fotoliu. Victor are un plan: să câștige cât mai mulți bani și să plece naibii înapoi în România lui dragă, unde niciodată nu va mai fi nevoit să muncească, scrie The Daily Mail.  

Victor trimite bani acasă la fiecare două săptămâni, consideră că e mai sigur așa. Plătește impozite în Marea Britanie pentru cât câștigă, ca orice cetățean britanic obișnuit. Și niciodată nu a beneficiat de niciun ajutor social, precizează tabloidul.

Publicația îl admiră chiar pe român și spun că are două calități cărora unora britanici le lipsesc: dorința de a munci serios, oricât de greu ar fi, și voința de economisi bani. „Oamenii spun că românii vin aici ca să le fure slujbele englezilor, dar nu este adevărat. Oricine poate găsi de lucru, dacă vrea să caute”, a adăugat Spirescu.

El a povestit tabloidului despre familia sa și viața în România, despre prima slujbă în Marea Britanie, la o spălătorie, cum a primit 500 de lire pentru un interviu la un post de televiziune și cum a reușit să-și găsească slujbe din ce în ce mai bine plătite în construcții.

A lucrat și pentru o firmă românească, dar spune că firmele britanice îi tratează mai bine pe muncitori. Firmele românești spun doar „muncește, muncește, muncește!”, firmele engleze te mai lasă să respiri.

„Suntem adesea confundați cu țiganii. Nu am nimic cu ei, dar noi avem altă cultură. Eu sunt un român cu mândrie. Percepția despre noi în toată Europa este foarte greșită. Știați că insulina a fost descoperită de un român? Că stiloul a fost inventat de un român? Că elicopterul a fost inventat de un român? Da! Căutați pe Google. Mă deranjează modul în care ne văd oamenii”, le-a mărturisit Victor jurnaliștilor britanici.

Recunoaște, însă, că britanicii l-au primit bine, cu o excepție. Era în autobuz, vorbea în românește la telefon cu mama sa și un bărbat l-a înjurat că nu vorbește englezește.  

Citiți și: 

Presa britanică și-a adus aminte de românul Victor Spirescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
În ce insule din Grecia a fost observat peștele-iepure. Harta zonelor monitorizate de autorități
Digi FM
Scandal la Evaluarea Națională 2026. Profesorii acuză că au fost ținuți până la opt ore în școli din cauza...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"M-a înjurat în nemțește crezând că nu mă prind". Ce a pățit Andreea Bănică pe Aeroportul Otopeni înainte de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Angelina Jolie, dezvăluiri rare despre ultimii ani: „Într-un fel, viața m-a frânt puțin!” Cum a schimbat-o...
Adevarul
Premierul maghiar Péter Magyar lansează „Operațiunea Purgatoriu” pentru eliminarea „mafiei lui Viktor Orbán“
Newsweek
Pensionar cu 7 ani la grupa a II-a, pensie de doar 1.700 lei. Câți ani a muncit în total? Cum a pierdut bani?
Digi FM
„A fost ciudat să am Hollywoodul în salonul de spital”. Angelina Jolie, față în față cu una dintre cele mai...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce șoferii nu au rău de mașină. Organismul folosește simultan informații din mai multe surse
Digi Animal World
O pisică își forțează stăpâna să treacă printr-un moment stânjenitor în fiecare zi. Gestul pe care felina îl...
Film Now
Tom Hanks rupe tăcerea la 26 de ani de la „Naufragiatul”. Scena pe care refuză să o privească și astăzi: „Mă...
UTV
Cabral a vorbit despre viața după divorțul de Andreea Ibacka. „Stau cu copiii și merg să pun muzică la câteva...