Asiaticii renunţă la orez, în favoarea baghetelor franţuzeşti

Data publicării:
patiserie

Asia descoperă patiseriile şi brutăriile, iar tradiţionalul orez dispare încet-încet din farfuriile oamenilor. În Coreea de Sud consumul de orez a atins un minim record - doar 65 de kilograme pe cap de locuitor anual, în vreme ce vânzările de făină de grâu au spart recordul ultimilor 9 ani. Cererea pentru produse de patiserie creşte abrupt fiindcă şi modul de viaţă al oamenilor s-a schimbat. Femeile casnice sunt tot mai puţine iar când vine vorba de gătit, mamele trebuie acum să găsească soluţii rapide.

Sud-coreenii au cheltuit anul trecut peste 5 miliarde de dolari pe sandwichuri, produse de patiserie, covrigi şi pâine, arată estimările din piaţă. SPG Group e cel mai mare jucător al industriei locale - are două lanţuri de brutării şi patiserii şi în total nu mai puţin de 5.000 de magazine. Compania spune că piaţa locală a pâinii a crescut în ultimul deceniu cu câte 15 procente pe an.

Un produs la modă e chiar bagheta franţuzească.

Pe ogoarele Asiei, grâul e rar. Coreea de Sud cultiva doar 1-2% din grâul pe care îl consuma. Restul e importat. Marii beneficiari sunt Europa, Australia, SUA şi Rusia care încaseaza tot mai mulţi bani de pe urma apetitiului asiaticilor pentru pâine. Pe fondul consumului tot mai mare din Asia, exporturile globale de grâu au crescut cu mai bine de 40 de procente din 2005 pâna astăzi.

Tendinţa e vizibilă şi la alte categorii de produse. Din 2010 până în 2014 în Coreea de Sud importurile de carne au crescut cu peste 60 de procente în vreme ce achiziţiile externe de fructe s-au dublat. Schimbarea regimului alimentar e generat de o multitudine de factori. Diversificarea apare în urma creşterii nivelului de trai, dar în cazul asiaticilor apare şi în urma unui proces de aculturaţie, specific generaţiilor tinere, care adoptă civilizaţia occidentală inclusiv când vine vorba de mâncare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Punctele de stabilitate la pensie. Cât câștigi în plus dacă ai lucrat 26, 30, 35 sau 40 de ani
Digi FM
Credea că va deveni om de știință, azi impresionează la Hollywood. Povestea lui Homer, fiul lui Richard Gere
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, apariție spectaculoasă la New York. A combinat îndrăzneț o rochie mini și delicată cu o pereche de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Andrew Garfield rupe tăcerea despre Tom Holland. Ce crede cu adevărat despre succesorul său în rolul...
Adevarul
Lupte grele între forțele iraniene și kurzii din Iran. Scopul SUA și Israelului de a crea un cap de pod...
Newsweek
Pensii crescute cu 500 de lei la recalculare pentru 2 pensionari. De ce nu au primit pensiile mărite până azi?
Digi FM
Operația care i-a salvat cariera lui Jon Bon Jovi. Ce l-a avertizat Shania Twain, artista care trecuse...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Noile descoperiri ale cercetătorilor despre tulburările de somn. Ce se întâmplă la nivelul creierului când nu...
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
„Mi-am făcut viața un chin!” Jim Parsons din „Teoria Big Bang” dezvăluie de ce s-a simțit îngrozitor în cel...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...