Turneu european extrem de productiv al preşedintelui iranian, după ridicarea sancţiunilor economice. 40 de miliarde de euro este valoarea contractelor încheiate cu mari companii din Franţa şi Italia. Cel mai recent a fost semnat în această seară la Paris. Documentul prevede achiziţionarea a 118 avioane comerciale Airbus în schimbul a 23 de miliarde de euro. Şi Citroen va investi 400 de milioane de euro într-o uzină iraniană, devenind astfel primul constructor de automobile din Occident care reintră pe piaţa din Iran. Cu două zile în urmă, delegaţia care îl însoţeşte pe preşedintele Hassan Rouhani semna contracte de 17 miliarde de euro cu firme din Italia. Exista si o parte goală a paharului: controversele care l-au însoţit pe liderul iranian de cum a pus piciorul în Italia.

Embed:

Citroen va începe producţia de automobile în Iran din toamna lui 2017 şi vrea să asambleze cel puţin 200 de mii de maşini pe an.

„Avem o colaborare de lungă durată. Noi am intrat pe piaţa din Iran acum 50 de ani şi eram nerăbdători să revenim după ridicarea sancţiunilor”, declara Carlos Tavares, director executiv Peugeot-Citroen.

Şi grupul petrolier Total vrea să pună în aplicare cât mai curând un contract ce îi va permite să cumpere 200 de mii de barili din producţia zilnică de ţiţei a Iranului. Vizita în Europa a preşedintelui Hassan Rouhani este puternic orientată către repornirea relaţiilor economice cu statele occidentale, parteneri comerciali importanţi până la introducerea sancţiunilor în urmă cu patru ani.

„Suntem pregătiţi să deschidem un nou capitol în relaţiile dintre ţările noastre şi în voinţa politică, elementul de bază al colaborării noastre. Această vizită este mesajul nostru pentru investitori, pentru companii: sunteţi toţi bineveniţi în Iran”, afirma Hassan Rouhani, preşedintele Iranului.

Statele europene, în frunte cu Franţa, Italia şi Germania, vor să profite la rândul lor de deschiderea pieţei iraniene şi speră că valoarea schimburilor comerciale va creşte de la şapte miliarde şi jumătate de euro pe an, la 28 de miliarde. Dar beneficiile economice n-au putut umbri nemulţumirile organizaţiilor pentru drepturile omului care au contestat puternic primirea cu braţele deschise de care s-a bucurat liderul de la Teheran atât în Franţa, cât şi în Italia.

"Vrem ca Guvernul francez să accepte reluarea relaţiilor comerciale doar dacă Iranul va înceta executarea disidenţilor politici şi a minorilor", spune un protestatar.

Nici protocolul strict impus pentru vizita preşedintelui iranian nu a fost lipsit de controverse. În Franţa, spre exemplu, palatul Elysee a anulat dineul programat pentru Hassan Rouhani şi Francois Hollande, deoarece delegaţia iraniană a insistat că nu doreşte servirea de băuturi alcoolice, în timp ce partea franceză nici nu a conceput o masă fără un vin de producţie locală. La Roma, cerinţele au fost respectate. Din exces de zel, autorităţile au acoperit şi statuile nud din muzeul Capitolin, o măsură care a ajuns subiect de glume pe internet. Preşedintele Rouhani a precizat că nu a cerut ascunderea nudurilor, dar decizia a fost binevenită.

 

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!