Rusia a condamnat miercuri testul nuclear al Coreei de Nord și a denunțat - prin vocea reprezentantului său permanent la organizațiile internaționale de la Viena, Vladimir Voronkov - o încălcare clară a legislației internaționale, potrivit Agerpres.

 

Foto: Getty Images

„Rusia condamnă astfel de teste; este vorba de o încălcare clară a dreptului internațional”, a subliniat Voronkov, potrivit căruia Comisia pregătitoare a Organizației Tratatului pentru interzicerea totală a testelor nucleare (CTBTO) a înregistrat miercuri unele anomalii seismice pe teritoriul Coreei de Nord.

„Cutremurul a avut magnitudinea de circa 4,8 grade. Există o mare probabilitate să fi fost într-adevăr o explozie, dar, în acest moment, este imposibil de spus despre ce fel de tip de explozie este vorba — nucleară sau termonucleară”, a mai spus diplomatul rus, indicând totodată că nu se știe dacă a fost o bombă obișnuită sau una cu hidrogen, așa cum susține Phenianul.

„Condamnăm un astfel de pas iresponsabil, încălcarea acordurilor existente”, a reiterat Voronkov, potrivit căruia, miercuri la prânz, a fost programat un briefing al CTBTO unde vor fi dezvăluite detalii ale testului nord-coreean.

În același timp, testele nucleare efectuate de Coreea de Nord încalcă spiritul Tratatului privind interzicerea totală a testelor nucleare (CTBT) și reprezintă o amenințare la adresa securității naționale a Rusiei, a estimat Konstantin Kosaciov, președintele Comisiei pentru afaceri internaționale din cadrul Consiliului Federației (camera superioară a parlamentului rus), ca reacție la testul anunțat miercuri de către Phenian, potrivit agenției de presă TASS.

„Programul nuclear nord-coreean este derulat de către un stat care are frontieră comună cu Rusia. De la Phenian la Vladivostok (Orientul Îndepărtat rus) sunt mai puțin de 700 de km. Și orice fel de acțiuni ale Coreei de Nord în acest domeniu afectează în mod direct securitatea națională a Rusiei”, scrie Kosaciov într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul parlamentar rus a subliniat că, „dacă informațiile despre testul nuclear al Coreii de Nord se vor confirma”, atunci „vorbim de o nouă încălcare a spiritului CTBT de către Phenian”, amintind că doar trei țări care dispun de capacități nucleare nu au semnat acest document — India, Pakistan și Coreea de Nord, potrivit Agerpres.

Coreea de Nord a anunțat că a efectuat miercuri primul test reușit al bombei sale cu hidrogen, ceea ar marca intrarea sa în rândul statelor cu program nuclear avansat. Acest test a fost ordonat personal de liderul nord-coreean Kim Jong-Un.

Phenianul a testat de trei ori bomba atomică A, care utilizează fisiunea nucleară, în 2006, 2009 și 2013. Aceste teste i-au atras mai multe sancțiuni internaționale. O bombă cu hidrogen produce o explozie mult mai puternică.

Stațiile de monitorizare a nivelului de radiații din Orientul Îndepărtat rus nu au înregistrat niciun fel de schimbări, în urma testului anunțat de Coreea de Nord, potrivit RIA Novosti.

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!