Când austeritatea lovește biserica

Data publicării:
grecia

La sfârșitul anilor '60, Biserica Ortodoxă din Grecia a cedat statului peste 95% din proprietățile sale. Cât de mult și-a dorit lucrul acesta rămâne de discutat, căci în acea perioadă Grecia se afla în plină dictatură militară. Oricum, statul s-a angajat să plătească salariile preoților. Grecia are în acest moment ceva mai mult de 9.000 de preoți și numărul lor a scăzut constant în ultimii ani. Absolvenți la teologie ar fi destui, dar ca un preot să primească o parohie, e nevoie ca alți zece să iasă din sistem.

E o regulă care se aplică în tot sistemul bugetar al Greciei și dat fiind că statul le plătește preoților salariul, aceștia au statut de funcționari publici. La fel ca și celorlalți bugetari, și preoților le-au scăzut salariile. Anual, statul plătește pentru salariile clerului cam 190 de milioane de euro. E drept, biserica plătește ceva taxe, însă în 2011, acestea au însumat cam 13 milioane de euro.

Oficial, sunt scutite de la plata taxelor și impozitelor bisericile care sunt monumente istorice precum și cele care au în grijă centre sociale, la care oamenii săraci pot să vină să ia masa, sau să înopteze dacă nu au un adăpost. Pentru a nu le închide, biserica greacă a redus programul mai multor posturi de radio pe care le deține și a închis mai multe publicații.

În satele în care nu există niciun preot, biserica a trimis absolvenți la teologie care slujesc pro-bono. Însă de cele mai multe ori, comunitățile locale strâng bani pentru a-i asigura un venit minim.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, primiți la Palatul Élysée de Emmanuel Macron. De ce vizita de la Paris...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
La ce facultate să dai admiterea, dacă vrei un salariu peste medie după absolvire: „Consecințele unei alegeri...
Newsweek
Pensionarii militari și civili au șanse mari să primească înapoi banii din CASS la pensie. Care sunt pașii?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...