BIZIDAY | Scandalul Volkswagen şi teoria conspiraţiei: se răzbună SUA pe Germania?

Data publicării:
Obama si Merkel - Guliver GettyImages

Chiar dacă prin absurd nu ar fi testat niciodată mașinile Volkswagen, autoritățile americane tot ar fi știut că producătorul german are ceva probleme. Conform celor de la Reuters, încă din luna aprilie a acestui an, o parte dintre clienții Volkswagen din Statele Unite au primit mailuri, SMS-uri sau scrisori prin care erau chemați în service-uri. Volkswagen ar fi vrut să remedieze niște probleme minore prin updatarea softului care controlează emisiile poluante.

Este posibil ca această problemă să fi scăpat autorităților federale, deși e greu de crezut, căci chemarea în service s-a făcut cu înștiințarea prealabilă a Agenției pentru Protecția Mediului din Statele Unite. Atenție la dată! Înștiințarea era din decembrie 2014.

Așadar, la momentul în care doi ecologiști americani au descoperit, spun ei întâmplător, softul ascuns al Volkswagen și momentul în care autoritățile americane ar fi putut să afle de el, trecuseră aproape 10 luni de zile.

Pe de altă parte, în aceste zece luni, Statele Unite și Germania au avut tot felul de divergențe pe plan internațional.

Prima, la începutul anului, a intervenit atunci când americanii au decis înarmarea armatei ucrainene. Angela Merkel s-a opus ferm, susținând că înarmarea ar pune capăt oricăror negocieri pentru pace.

„Germania nu va sprijini Ucraina cu arme. Sunt ferm convinsă că acest conflict nu se poate rezolva militar", a declarat atunci Merkel.

(VIDEO. Moise Guran explică mizele SUA, Germaniei și Rusiei în Siria)

De altfel, interesele Germaniei în Rusia au fost dramatic încurcate de conflictul din Ucraina, iar pivotul Europei a fost cel care a și pus bețe în roate ori de câte ori aliații occidentali ar fi vrut să ia o poziție mai fermă. Nemaivorbind de importanța importurilor de gaze din Rusia, nume mari ale industriei germane, ca RWE, E.ON, Siemens sau chiar Volkswagen au unități de producție în imperiul lui Vladimir Putin.

E vorba despre Ucraina, dar e mult mai mult de atât. Avem nevoie de Rusia la masa responsabilității mondiale”, spunea Frank-Walter Steinmeier, ministrul de externe al Germaniei.

De altfel, pe 13 septembrie, la Berlin, s-au întâlnit miniștrii de externe din Germania, Franța și Rusia. În plină criză a refugiaților sirieni, problema intervenției rusești în Siria a căpătat o conotație care sigur nu le-a convenit americanilor.

La finalul discuțiilor, ministrul de externe german a declarat că Rusia trebuie implicată cu orice preț în lupta împotriva Statului Islamic. Rușii tocmai recunoscuseră, pentru prima oară, că au trimis în Siria avioane de luptă, tancuri și artileria grea pentru a-l ajuta pe Bashar al-Assad. Americanii încercaseră să-i oprească, dar nici turcii, nici grecii nu păreau să aibă acest interes.

Întâmplător, scandalul Volkswagen a fost declanșat la câteva zile după aceea. Și totul, în plină criză a refugiaților.

„Trebuie să asigurăm repatrierea eficientă a celor care nu au dreptul să primească protecția Uniunii Europene. Avem nevoie de sprijinul țărilor de origine și de tranzit, ca să îi ajutăm pe refugiați. Dar trebuie să luptăm și cu traficul de ființe umane și cu motivul pentru care oamenii aceștia fug. Toate acestea se pot întâmpla doar cu ajutorul partenerilor noștri transatlantici, Statele Unite, dar și cu ajutorul Rusiei și al statelor din Orientul Mijlociu”, sublinia cancelarul Angela Merkel într-un discurs rostit în fața Parlamentului german. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan, despre ce au discutat Mirabela Grădinaru şi Donald Trump la Ankara. Imaginea momentului de la...
Digi FM
Ce note au luat copiii vedetelor la BAC 2026. Nepoata lui Mircea Badea a reușit performanța supremă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, apărată de soț după ce s-a zis că ea îi afectează performanța: "Cel mai mare susținător al...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Tulburarea neștiută de care suferă Matt Damon. Dieta severă pentru filmul The Odyssey a scos adevărul la...
Newsweek
Guvernul, dat în judecată. Se cer pensii indexate și bani mai mulți pentru pensionarii cu grupe. Sunt șanse?
Digi FM
Job de vis la Palatul Buckingham. Regele Charles caută un angajat pe care îl plătește cu 60.000 de euro pe an...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Fenomenul din cinematografe: un film care a costat doar 750.000 de dolari a depășit „Rocky” și a încasat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...