Vicepremierul Costin Borc este primul oficial guvernamental de la vârf care susține că Dacian Cioloș trebuie să rămână premier și după alegeri. În interviul pe care i l-am luat împreună cu Claudiu Pândaru, la emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, dl. Borc a explicat concret cum ar trebui să se întâmple asta, semn că nu era la prima întâlnire cu această ipoteză. Există două variante de lucru, în opinia dlui vicepremier: un guvern monocolor sau un guvern de uniune națională (de coaliție) care să-l susțină pe dl. Cioloș la funcția de prim-ministru.
Cum prima variantă pare mai mult teoretică (deoarece PNL nu va câștiga majoritatea parlamentară), cea de-a doua este cea care se discută serios în acest moment în centrele de decizie din România: la Guvern, la Președinție, la partide. Să le luăm pe rând:
La Guvern există un nucleu de miniștri care, alături de premier, vor să continue. O să-i vedeți autori la proiectele guvernamentale pe termen lung: ei sunt cei care deschid șantierele strategice pe 4 ani și tot ei sunt în pole-position să se ocupe de ele și după alegeri. Chiar dacă va conduce un guvern politic, este de așteptat ca dl. Cioloș să dorească să-și păstreze câțiva miniștri din actuala formulă. Remanierea operată săptămâna trecută ne arată, pe lângă grija - aproape electorală - pentru imaginea pe care Guvernul o are în ochii publicului, și un proiect cu bătaie mult mai lungă decât șase luni. Dacă era preocupat strict de gestionarea administrativă a țării până la alegeri, dl. Cioloș n-ar fi avut de ce să-și mai bată capul cu miniștri de demis și cu alții de căutat și de convins să-și lase joburile și să se alăture Cabinetului.
La Președinție, lucrurile sunt mai clare de când președintele Iohannis are „guvernul meu”. Colaborarea dintre Guvern și Președinție n-a avut sincope în ultimele șase luni, pe de-o parte datorită faptului că titularii celor două poziții nu sunt persoane belicoase, precum predecesorii Traian Băsescu și Victor Ponta, pe de altă parte pentru că fiecare și-a păstrat aria de responsabilitate. Războaiele interne de altădată pe tema cine reprezintă România la Bruxelles par a fi depășite, la fel și sabotajele reciproce. Președintele nu are motive să nu-l numească pe dl. Cioloș pentru un nou mandat, dacă acesta va avea o majoritate parlamentară care să-l susțină. Și așa ajungem la anunțul făcut în acest weekend de vicepremierul Costin Borc.
La partide prinde din ce în ce mai mult contur ipoteza guvernului de uniune. Pentru PNL, intrarea în cursa electorală avându-l pe Dacian Cioloș drept portdrapel este singura formulă salvatoare, după impresia proastă lăsată la alegerile locale. Dl. Cioloș a anunțat că nu va intra în niciun partid și că nu va candida la parlamentare, însă îi va fi greu să refuze ca PNL să intre în alegeri cu sloganul „Dacian Cioloș - premier”. USR, partidul lui Nicușor Dan, care încearcă să intre în Parlament concurând pe culoarul antisistem, îi va invita pe tehnocrați în campania electorală și nu e exclus să vedem foști sau actuali miniștri din Cabinetul Cioloș pe listele Uniunii Salvați România. Clotilde Armand îl curtează asiduu pe dl. Cioloș, despre care spune că este „cel mai competent, onest și bine-intenționat” premier postdecembrist. Ceva interesant se întâmplă la PSD, partid care, în ultimele săptămâni, dă semne că-și schimbă retorica față de Guvern. Sigur, când scapă la televiziunile de partid, dl. Liviu Dragnea își face datoria față de nucleul dur al PSD, cu variațiuni pe tema „tehnocrații nu iubesc oamenii”. În același timp, dl. Dragnea postează pe Facebook imagini cu Guvernul lansând strategia „România competitivă”. Cu riscul asumat de a-și bulversa o parte dintre alegători (care nu înțeleg de ce președintele PSD a devenit „agentul electoral” al Guvernului), dl. Dragnea își deschide abil opțiunile pentru la toamnă. Un adevăr care-i va tulbura profund pe mulți pesediști este că, între Dacian Cioloș și Victor Ponta, Liviu Dragnea l-ar prefera pe primul. Între un adversar predictibil și un prieten instabil, dl. Dragnea e tentat să aleagă maturitatea. Un prim semn a fost să-i blocheze lui Victor Ponta revenirea în PSD, punând președinția Camerei în stand-by. Al doilea semn a fost deschiderea ambasadelor cu Guvernul. Sigur, guvernul de uniune nu este o variantă tocmai fericită pentru Liviu Dragnea, dar oricum este mai puțin proastă decât cea în care premier ar deveni un pesedist, altul decât Liviu Dragnea însuși. Atunci dl. Dragnea și-ar pierde din puterea absolută pe care și-o exercită acum autoritar la partid. În privința prim-ministeriatului propriu, dl. Dragnea știe, în ciuda hei-rup-urilor unor ultrași gen Codrin Ștefănescu sau fantaști ca Gabriela Firea, că o condamnare penală definitivă poate fi trecută cu vederea în Kiseleff, în Ilfov sau la Teleorman, dar în niciun caz nu va fi acceptată la Washington, Paris sau Berlin. Liderii lumii vor evita să dea mâna cu un condamnat penal, iar dl. Dragnea a înțeles, în momentul în care instanța a pronunțat sentința de doi ani cu suspendare, că planul său de a prelua șefia Guvernului a căzut. Prin urmare, deschiderea față de Dacian Cioloș vine atât dintr-o indisponibilitate personală, cât și dintr-un calcul politic rece: în condițiile în care PSD nu va câștiga categoric alegerile, astfel încât să aibă o majoritate confortabilă în Parlament, îi va fi greu să-i impună președintelui Iohannis ceva. Cu un Guvern de coaliție, dl. Dragnea nu pierde în fața partidului și, mai mult, poate să câștige funcții ministeriale. Iar pentru România, dl. Dragnea poate câștiga o perioadă de stabilitate, într-un moment în care Europa tremură din toate încheieturile.
