Evolio iFly Pro, una dintre cele mai bune drone românești

Data publicării:
drona-1

Evolio a intrat de curând pe piața dronelor cu prețuri accesibile, precizează specialistul în marketing al companiei Flanco, cu gama iFly formată din trei modele: iFly Mini, iFly Micro și iFly Pro.

Dintre acestea, ilFly Pro a fost apreciată de specialiști ca fiind modelul de top al seriei. Drona este ușor de utilizat și realizează fotografii și filmări de bună calitate. 

 

Foto: Flanco.ro

Pentru a porni drona trebuie pur și simplu să o arunci în aer. Drona iFly Pro poate zbura până la 150 de metri față de centrul de comandă timp de zece minute, timp suficient pentru a realiza fotografiile dorite.

Aparatul este foarte ușor de pilotat, precizează specialistul în marketing Camelia Stanciu, având trei viteze de zbor și funcția „return to pilot”, prin care drona poate fi dirijată rapid către centrul de control și care garantează un zbor lin, chiar și celor piloților de drone începători. 

De asemenea, drona dispune de un stabilizator gyro pe șase axe și o funcșie de control a altitudinii. Mai mult, funcția „headless mode” permite îndreptarea aparatului în orice direcție, indiferent de poziția ei față de centrul de comandă.

Drona poate realiza întoarceri la 360 de grade, garantând astfel realizarea unor imagini spectaculoase. Pentru încărcarea completă a aparatului trebuie să așteptați între două și trei ore. 

Totodată, drona are un suport special pentru prinderea unei camere foto-video. Sunt trei tipuri de camere dedicate acestui model: cameră VGA pentru filmări și fotografii, VGA Wifi și o cameră HD Wifi.

Mai mult, camerele video Wi-Fi pot fi folosite împreună cu smartphone-ul folosit aplicația Evolio IFly care poate fi descărcată din Magazin Play sau App Store. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trebuie să ai ITP și RCA dacă mașina stă luni întregi în curte? Ce obligații are proprietarul în 2026
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiul lui John Lennon a devenit tată la 50 de ani. Imagini adorabile cu bebelușul lui Sean Ono Lennon: „Am...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Robert Pattinson, despre provocările fizice din The Batman II: „Îmi simt vârsta la scenele de luptă. E mult...
Adevarul
Proiectele strategice ale României, atacate din umbră: „Nu este o speculație”
Newsweek
Sunt bani pentru creșterea pensiilor la 1 ianuarie 2027. Anunțul ministrului muncii pentru pensionari
Digi FM
Regulile stricte ale unui milionar britanic pentru o căsnicie fericită. Nu vorbește cu soția până la 15:00 și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Trei factori care îți pot accelera îmbătrânirea fără să-ți dai seama. Un medic explică ce se întâmplă la...
Digi Animal World
Rasele de câini care urăsc stăpânii gălăgioși. Mulți proprietari habar n-au
Film Now
Sandra Bullock și-a băgat copiii în noul film. Louis și Laila au apariții-surpriză în „Practical Magic 2”...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...