Chiar înainte să înceapă Congresul mondial al telefoniei mobile de la Barcelona, compania sud-coreeană Samsung a lansat un nou model de telefon şi a anunţat un parteneriat surprinzător cu Facebook. Acesta este destinat să le aducă utilizatorilor reţelei de socializare realitatea virtuală.

Embed:

Tot realitatea virtuală este cuvântul de ordine la LG, în timp ce Huawei, numărul trei pe piaţa de telefonie, a lansat nu un telefon, ci un laptop.

Noul telefon Samsung Galaxy S7 a avut parte de o lansare inedită. Publicul a urmărit prezentarea telefonului cu ajutorul căştilor Samsung de realitate virtuală Gear VR, lansate în urmă cu o lună. Galaxy S7, lansat în variantă clasică şi cu ecran lateral, nu are caracteristici complet noi, dar are o baterie cu 20% mai bună şi o cameră foto de 15 megapixeli. Telefonul are un procesor mai bun şi este rezistent la apă.

De fiecare dată când lansăm un telefon nou, încercăm să ascultăm ce vor consumatorii noştri. Cu acest telefon, avem o cameră la fel de performantă noaptea ca pe timpul zilei, iar aceasta este o mare îmbunătăţire”, a declarat Jean Daniel Ayme, vicepreşedinte Samsung Europa.

Compania a prezentat şi noua cameră Gear 360, care permite utilizatorului să filmeze la 360 de grade şi HD.

Dar surpriza a fost parteneriatul cu Facebook, care îşi doreşte să devină o platformă pentru realitatea virtuală. Practic, clipurile filmate cu Gear 360 pot fi urcate pe Facebook şi privite cu o cască Samsung de realitate virtuală.

Nu am putea oferi această experienţă la această scară şi la acest preţ fără experienţa Samsung în hardware şi sisteme, fără experienţa Facebook în software şi, desigur, fără tehnologia Oculus”, a spus Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook.

La rândul său, compania LG a lansat telefonul G5, un model vârf de gamă cu design modular, însoţit şi el de o cască pentru realitate virtuală, 360 VR, şi o cameră capabilă să filmeze HD.

Iar Huawei a surprins nu cu un nou smartphone, ci cu primul său laptop, Matebook. Sub formă de tabletă care se poate transforma în notebook, Matebook este gândit pentru a face concurenţă produselor iPad Pro de la Apple şi Surface Pro de la Microsoft.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!