ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Ministerul Afacerilor Externe semnalează faptul că există un "risc serios" de exercitare a votului multiplu în străinătate întrucât, ca urmare a deciziei BEC potrivit căreia cetățenii din străinătate pot vota la toate secțiile de votare din lume și pe baza cărții de identitate, este posibil să nu fie suficiente timbre autocolante care să fie aplicate pe acest document de identitate.

 

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Potrivit deciziei Biroului Electoral Central nr. 101 din după amiaza zilei de 29 octombrie 2014, suplimentar față de actele de identitate prevăzute în decizia BEC nr. 10 D din 15 septembrie 2014, cetățenii români cu domiciliul în România, care în ziua votării se află în străinătate, vor putea vota și pe baza cărții de identitate, cărții de identitate electronice, cărții de identitate provizorie sau a buletinului de identitate.

Prin urmare, pe baza cărții de identitate se va putea vota în oricare dintre secţiile de votare organizate în străinătate. Anterior acestei decizii a BEC, cu cartea de identitate se putea vota în străinătate numai în secţiile de votare organizate în statele UE şi alte state care permit intrarea pe teritoriul lor cu cartea de identitate.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. „Ministerul Afacerilor Externe apreciază că, urmare deciziei BEC nr. 101 din 29 octombrie 2014 pentru completarea deciziei BEC nr. 10D din 15 septembrie 2014 prin care se suplimentează categoriile de acte de identitate în baza cărora se poate vota în străinătate, sunt generate, cu titlu imediat, o serie de consecinţe cu potenţial impact negativ asupra securităţii votului.

Urmare a deciziei BEC nr. 10D din 15 septembrie 2014, Ministerul Afacerilor Externe a trimis, în timp util, către toate secţiile de votare îndrituite din străinătate întregul stoc disponibil de timbre autocolante cu însemnul „ Votat” care se aplică pe cartea de identitate după exercitarea votului.

Menţionăm că, în prezent, MAE nu dispune de alte timbre autocolante care să fie distribuite, potrivit normelor, până cel mai târziu în pre-ziua votului, la toate acele secţii de vot din străinătate care, conform deciziei BEC nr. 101/29.10.2014, trebuie să utilizeze timbre autocolante în procedura de vot.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Referitor la aceste aspecte, MAE a sesizat, încă din seara zilei de 29 octombrie 2014, Biroul Electoral pentru Străinătate (BES) printr-o întâmpinare oficială.

Tot în seara zilei de 29 octombrie 2014, MAE a solicitat Ministerului Afacerilor Interne o suplimentare a numărului de timbre autocolante în vederea distribuirii de urgenţă către secţiile de votare din străinătate care, la acest moment, nu au în dotare timbre autocolante.

În aceste condiţii, Ministerul Afacerilor Externe semnalează public faptul că există un risc foarte ridicat ca, în intervalul extrem de scurt de timp rămas la dispoziţie până la primul tur de scrutin, timbrele autocolante suplimentare să nu poată ajunge la  toate secţiile de votare din străinătate care, potrivit noii decizii BEC, trebuie să aplice aceste timbre  în cazul votului pe bază de carte de identitate. În consecinţă, Ministerul Afacerilor Externe semnalează public  existenţa unui risc serios de exercitare a votului multiplu în străinătate, ceea ce poate duce la vicierea gravă a corectitudinii întregului proces electoral.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. MAE solicită instrucţiuni clare de la BEC cu privire la modul în care se va proceda în acele secţii de votare din străinătate la care, pe fondul deciziei BEC menţionate, emisă cu numai trei zile înainte de ziua votării, nu vor putea fi furnizate în timp util timbrele autocolante necesare.

Reamintim că Ministerul Afacerilor Externe a luat toate măsurile care ţin de competenţele sale pentru desfăşurarea în condiţii de corectitudine şi securitate a votului în străinătate şi va acţiona în continuare pentru asigurarea corectitudinii depline a procesului electoral în străinătate”, se arată în comunicatul transmis de MAE.

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!