Fed Cup. Alexandra Dulgheru a învins-o pe Eugenie Bouchard

Data publicării:
bouchard cu dulgheru

Partida a durat o oră şi 37 de minute.

Unii ar putea spune că Alexandra Dulgheru a pedepsit-o pe Eugenie Bouchard pe teren pentru lipsa de fair-play de care numărul 7 WTA a dat dovadă la conferinţa de presă, când a refuzat să-i strângă mâna. Românca a învins-o pe cea mai valoroasă jucătoare a Canadei în meciul din playoff-ul Fed Cup pentru grupa mondială. Primul set a durat 43 de minute. Dulgheru a reuşit trei break-uri, faţa de cele două ale adversarei sale şi s-a impus cu 6 la 4.

În actul secund, jucătoarea din Canda şi-a ieşit de tot din ritm. A făcut 22 de greşeli neforţate, şi-a pierdut serviciul de două ori şi a fost învinsă de Alexandra Dulgheru cu 6 la 4.

A fost ziua surprizelor în confruntarea din Fed Cup dintre Canada şi România. Alexandra Dulgheru a învins-o pe Eugenie Bouchard, în timp ce Irina Begu a pierdut în faţa unei adversare mult mai slab cotate. Duminică, tricolorele mai au nevoie de două victorii pentru a ajunge în grupa mondială a competiţiei.

Din păcate, scorul la general dintre Canada şi România este 1 la 1, după prima zi.

„La nivelul ăsta nu mai există meciuri uşoare. Această victorie egalează puţin situaţia, intrăm cu alt suflu mâine. Am încercat să uit repede punctele pierdute în meci şi să câştig altele. Publicul a fost minunat, când joci pe echipe este altă energie. Fiecare meci este greu, o să joc cu Abanda, sigur cu nu va fi uşor, se poate întâmpla orice”, a declarat după meci Alexandra Dulgheru, citată de Mediafax.

Alexandra Dulgheru a afirmat că momentul de la tragerea la sorţi, în care Eugenie Bouchard a refuzat să-i strângă mâna, a fost ciudat: „Am înţeles că e o superstiţie de a ei, nu a avut nimic cu mine, dar a fost ciudat”.  

Totuşi, românca a taxat-o pe adversara canadiană, la sfârșitul meciului, când, în euforia victoriei, a mers să se îmbrățișeze și să dea mâna cu ceilalți membri ai delegației române, iar la un moment dat a imitat gestul lui Eugenie Bouchard, spre amuzamentul acestora (vezi VIDEO).

Duminică, Irina Begu o va întâlni pe Eugenie Bouchard, iar Dulgheru va juca împotriva lui Francoise Abanda. Dacă scorul general va rămâne egal, disputa dintre România şi Canada se va decide în partida de dublu, unde Andreea Mitu şi Raluca Olaru le-ar putea avea ca adversare pe Gabriela Dabrowski şi Sharon Fichman.

Dacă Begu nu va putea evolua în meciul din ziua a doua a întâlnirii, ea va fi înlocuită de Andreea Mitu, locul 104 WTA.

Învingătoarea din partida Canada-România va evolua în 2016 în cea mai înaltă divizie a competiţiei, iar învinsa va juca în Grupa Mondială II.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri