Cum deosebim vinul de calitate de unul contrafăcut

Data publicării:
Vin rosu in pahare GettyImages-73636063-1

Băuturile care imită vinul fac concurenţă neloială producătorilor români. Un litru de vin se vinde în unele magazine cu puţin peste 4 lei.

„Acel preţ e straniu, având în vedere costurile sticlei, capişonului şi ale vinului din interior, plus costurile reţelei comerciale aduc la o valoare mai mare”, spune Gabriel Roceanu, directorul unui producător de vinuri.

„Înseamnă că vinul este mai puţin lucrat, nu sunt soiuri, sunt cupaje”, afirmă Ionel Dan, directorul de vânzări al unui producător de vinuri.

Primul lucru care dă de bănuit este aspectul. Un somelier ne explică cum putem deosebi vinul de calitate de cel îndoielnic. Pentru exemplificare, foloseşte soiul tradiţional fetească neagră.

„Se analizează vinul vizual, culoarea trebuie să fie limpede, transparent. Simţim o aromă de fructe de pădure, zmeură”, spune Dan Anghel, somelier.

Un gust metalic poate însemna că solul în care creşte via este plin de minerale, dar de cele mai multe ori arată că vinul are o cantitatea prea mare de sulfiţi.

„Dacă nu avem aromă, trebuie să înlocuim sticla de vin. Dacă are sedimente înseamnă ca e un vin casat, trebuie îl inlocuim”, spune Dan Anghel, somelier.

Preţul foarte mic nu mai este un reper pentru consumatorii care au învăţat să deguste vinul.

Să recunoaştem, un vin suspect de ieftin nu cred că are cum să fie făcut din struguri. Ce înseamnă suspect de ieftin? Sub 10 lei, 15 lei”, spune un bărbat.

„Din 10 lei cât costă această sticlă, 5 lei reprezintă doar vinul. Dopul costă 1 leu, sticla 2 lei, restul sunt taxe de marketing”, relatează Roxana Vântu, reporter Digi24.

Reprezentanţii ANPC sfătuiesc consumatorii să cumpere doar din magazine unde se dă bon fiscal.

„Să nu cumpere din locuri neautorizate, de la marginea drumului, din pieţe neautorizate, din afara pieţelor, din portbagajele maşinilor”, spune Paul Anghel, directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Producția de vin autohton s-a majorat cu 9% în 2015 şi a ajuns la 4 milioane hectolitri. România e pe locul 13 în topul celor mai mari producători mondiali de vin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...