Premieră în România: Zece tinere s-au parașutat de la patru mii de metri și au format o stea

Data publicării:
parasutisti - captura

Un avion le urcă pe cele zece tinere pasionate de paraşutism la peste patru mii de metri altitudine, deasupra aerodromului Clinceni. Este cea mai mare înălţime de la care vor face saltul în gol.

Coordonatele punctului deasupra căruia trebuie să sară din avion sunt bine stabilite, încă de la decolare. Nu mai puţin importantă este coordonarea celor zece paraşutiste. Una după alta, fetele trebuie să sară din cinci în cinci secunde.

Odată desprinse de avion, urmează un alt termen limită. Mai puţin de două minute au la dispoziţie ca să se grupeze şi să se prindă de mâini. Abia când formaţia este completă recordul se consideră stabilit. O stea de trupuri umane pluteşte printre nori.

Sunt primele fete pasionate de paraşutism care au avut curajul să sară în formaţie de la o asemenea înălţime.

Alina Sime este una dintre ele: „Recordul constă în zece fete care pleacă într-un avion, sar separat și în aer zboară în așa fel încât să ajungă să se prindă. Cu mult antrenament am reușit să facem o formație de zece.” Antrenament pe care l-au făcut timp de trei luni şi în care au adunat mai bine de 300 de salturi din avion.

Corpul uman nu e făcut să zboare, iar noi trebuie să-l controlăm la 200 de kilometri pe oră”, mai spune Alina Sime.

La nivel mondial, recordul este deţinut de 164 de paraşutişti din Statele Unite care au reuşit să formeze în aer o floare imensă. Îmbarcaţi în mai multe avioane, ei au sărit în gol de la o altitudine de 3.000 metri. Precedentul record a fost atins de 138 de oameni şi a avut loc acum trei ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Rita Ora dezvăluie secretul mariajului cu regizorul Taika Waititi. Ce îi ține împreună, deși amândoi au un...
Film Now
Vin Diesel l-a surprins pe un puști de patru ani, care a luptat cu leucemia: „Bun venit în familia noastră!”...
Adevarul
Ion Ţiriac a pus ochii pe un castel cu o istorie aparte. Cine este îngropat în curte și cât l-ar costa pe...
Newsweek
România și Lituania, centre de arme și muniție ale UE împotriva Rusiei. Ajung pe frontul din Ucraina
Digi FM
Cel mai bătrân român a împlinit 111 ani. Ce aliment neobișnuit mănâncă bărbatul care a doborât mai multe...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Filmul care învinge pelicula „Furiosa”, bine primită de critici, dar nu și de public, într-un alt weekend cu...
UTV
Erika Isac si Rares au fost amenintati cu moartea inaintea unui concert la Medgidia. Evenimentul a fost anulat