Contract reziliat pentru parcarea din Râşnov

Data publicării:
PROIECT REZILIAT RASNOV

Proiectul are o valoare totală de peste 18 milioane de lei și presupunea realizarea unei parcări cu pasaj rutier sub parcul central al stațiunii Râșnov. Câștigătoarea licitației a fost desemnată o firmă din provincia spaniolă Alicante. Primăria Râșnov a deviat la timp rețelele de utilități care intersectau traseul construcției subterane. Utilajele companiei spaniole nu și-au făcut însă apariția pe șantier.

"Le-am dat ordin de începere încă din 13 iunie, trebuia să înceapă această lucrare, noi am executat devierea rețelelor, am executat tot ce trebuia ca să aibă acces la acest teren, pe care se execută, dar ei nu au executat nimic", precizează Mircea Tobă - șef Birou Urbanism, Primăria Râșnov

Din valoarea totală a proiectului, peste 14 milioane de lei sunt bani europeni, iar trei milioane sunt contribuția Guvernului României. Lucrările ar fi trebuit încheiate pe 6 iunie 2015. Parcarea subterană este proiectată cu o capacitate de 110 locuri. Întârzierile mari îi irită pe toți localnicii din Râșnov.

"Ne-a încurcat și pe noi pe toți. Uite că nu se circulă pe drum, comerțul e la pământ", spune un localnic.

Autoritățile spun că nu au plătit companiei spaniole niciun avans pentru începerea lucrărilor. Sunt însă gata să execute o garanție de aproximatv 52.000 de lei și să recupereze în instanță restul pierderilor.

"Am calculat o serie de penalități, penalități care, după caleculele noastre depășesc un milion de euro. Va trebui să ne îndreptăm în instanță împotriva lor, pentru a recupera aceste penalități, fiindcă sunt penalități care sunt datorate întârzierii acestui proiect și sper ca instanța, în cele din urmă, să aprecieze buna noastră credință", declară Adrian Veștea, primar Râșnov.

Contactat telefonic, fostul șef de lucrări al firmei spaniole, pentru lucrarea din centrul Râșnovului a refuzat să facă orice declarație pe această temă, în lipsa unei poziții din partea directorului companiei.

"Nu mă pot pronunța, nu sunt directorul firmei. Ar trebui să îl intreb pe directorul firmei. Nu știu când putem vorbi, pentru că depinde de când îl pot găsi pe director, să iși exprime o părere", spune Pedro Vicente, fost şef de lucrări firmă spaniolă 

Termenul limită pentru folosirea banior europeni în acest proiect este ultima lună a anului viitor. Edilii stațiunii spun că se pot încadra în acest termen și că finanțarea proiectului nu este în pericol.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...