Casa lui Iuliu Maniu, la un pas de uitare

Data publicării:
casa maniu 021214

Temelia conacului din Bădăcin a fost pusă de către tatăl lui Iuliu Maniu, în 1890. Prin testamentul redactat în 1941, Iuliu Maniu a dat casa în folosință gratuită Episcopiei Greco-Catolice, pe o perioadă de 50 de ani. Dorința lui nu a fost pusă niciodată în aplicare. Rând pe rând, conacul din Bădăcin a devenit depozit de îngrășăminte chimice, tabără pentru elevi şi centru de îngrijire. Deşi în 1991 a fost desemnată monument istoric, clădirea a continuat să se degradeze.

"Păcat că se distruge acea casă și când va pica nu mai există nimic. Nu mai avem ce să facem. Părerea mea este că vina este de la Consiliul Județean, de la cei care trebuie să dea aprobarea. Nu se poate să se tot întindă până la nesfârșit", consideră PS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic al Oradei.

Pentru că acoperişul este spart, în casa fruntaşului ţărănist plouă înăuntru, iar tavanul stă să cadă. Lucrările de reparaţii ar costa 350 de mii de euro, spun reprezentanţii episcopiei, care au încercat în ultimii ani să refacă vechiul conac. Însă, în lipsa unui extras de la Cartea Funciară prin care să dovedească dreptul de proprietate, nu au primit finanțări. Aşa că au căutat alte soluţii.

"Ultima la care ne-am gândit ar fi... am și pus-o în practică, de a face o ridicare topografică prin care solicităm doar 50 de ari din cele 4 hectare și jumătate care sunt aici și prin această ridicare topografică ca să dovedim că pe acel tren se află strict casa și mormintele familiei", spune părintele Cristian Borz, parohul din Bădăcin.

Pe lângă valoarea sentimentală, casa are și o importanță istorică. Aici s-au adunat personalități ale țării cum ar fi Simion Bărnuțiu, Iuliu Coroianu sau lideri ai Partidului Național Țărănesc.

Reporter: Diana Grad
Operatori: Tiberiu Catrișcău, Robert Rezmuves, Jozsef Feher

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...