„Caut viză de flotant, pentru şcoală". Părinţii fac orice pentru a-și înscrie copilul la o unitate bine cotată

Data publicării:
viza prima

”Caut viză de flotant în zonă, pentru şcoală”. Este apelul disperat pe care unii dintre parinţii din Timişoara îl fac înainte de a-şi înscrie copiii în clasa 0. În goana după un loc la o şcoală de elită, pe stâlpii din oraş au început să apară astfel de afişe.

Acest afiş se găseşte în zona centrală a oraşului, în apropiere de câteva şcoli la care mulţi părinţi şi-ar dori să înveţe copiii lor. Pentru că metodologia le permite înscrierea doar la unitatea din zona în care locuiesc, recurg la schimbarea domiciliului.

”În mod normal, ai prioritatea să-ţi înscrii copilul doar în circumscripţia la care eşti arondat cu adresa - că-i flotant, că-i domiciliu. Şi noi nu avem respectiva şcoală”, spune, la telefon, un părinte.

 

Practic, un locuitor din zona şcolilor preferate ar urma să ia în spaţiu unul dintre cei doi părinţi. Pe actul de identitate al acestuia va apărea o viză de flotant, ce dovedeşte că familia are un domiciliu temporar la adresa respectivă. Aşa înscrierea la unitatea de învăţământ va fi permisă. Pentru asta, părinţii sunt dispuşi să ofere bani: ”50 de euro”, ”Mai mult nu se poate, nu?”, ”În principiu, nu, că dacă e să ne întindem mai mult, deja, închiriem ceva, undeva, pe o lună şi rezolvăm aşa problema, ştiţi?”.

 

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş confirmă faptul că părinţii sunt foarte inventivi când vine vorba de primii ani de şcoală ai copiilor. Deşi practicile pot duce la supraaglomerarea anumitor şcoli, ele nu pot fi împiedicate. ”Într-o primă etapă de admitere, urmează să fie înscrişi doar copiii care locuiesc în circumscripţie. Din această cauză, părinţii fac orice să aibă copiii în circumscripţia respectivă”, afirmă Cornel Petroman, inspector școlar şef în Timiş.

Doar în primele două săptămâni ale lunii februarie, la Direcţia de Evidenţă a Populaţiei Timișoara au fost depuse peste 400 de solicitări de schimbare de domiciliu. Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare începe săptămâna viitoare.

reporter: Adina Iriza
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...