Liceul de Arte Plastice din Timișoara: o lecție, un profesor, două săli

Data publicării:
arte prima-1

Aşa se desfăşoară o oră de design ambiental pentru Dragoş Lăzărescu, profesor la Liceul de Arte din Timişoara. De la clasa a noua la a douăsprezecea, fiecare grupă de elevii a fost împărţită. Şase elevi într-o sală, zece în alta.

 

”Faptul că trebuie sa mă împart în două, da, devine o problemă pentru orice cadru didactic pentru că același lucru trebuie predat de două ori, trebuie expus de două ori și trebuie făcute plimbări non-stop între atelierul unu şi atelierul doi”, ne spune Dragoș Lăzărescu.

Profesorul a amenajat pe banii săi atelierele de design ambiental. I-au dat o mână de ajutor şi liceenii - de la raşchetatul pereţilor și zugrăveală, până la aranjatul mobilei.

 

”Cea mai parte a spaţiilor au fost neamenajate şi le-am amenajat noi într-un regim privat, adică prin munca noastră, banii noştri, ai elevilor. În spaţiul în care ne aflăm au zugrăvit elevii cu bani din donaţii”, afirmă profesoara Ana Adam.

 

Munca în atelierele mici de 20 de metri pătraţi este o provocare pentru tinerii artişti: ”Atelierele sunt foarte mici, zece, unsprezece copii în grupă, nu încăpem să facem natură statică sau portret”, ”Partea groaznică este că profesorii trebuie să se plimbe dintr-o parte în alta şi atunci nu poţi să coordonezi două grupe de elevi”.

”Să îţi împarţi elevii în două şi să lucrezi cumva în două locuri deodată e cumva şi împotriva legilor fizicii”, afirmă Ana Adam.

S-a ajuns aici după ce Liceul de Arte Plastice s-a mutat din centrul oraşului, unde Primăria plătea o chirie imensă, într-un alt imobil al municipalităţii. Doar cinci ateliere au suprafața necesară pentru desfășurarea orelor de specialitate. Toate celelalte au fost amenajate într-un internat.

”Trebuie să avem o discuţie, din păcate doar azi am aflat de această problemă ca să îi spun aşa”, ne-a declarat Mihai Costa, directorul Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale.

O problemă care face ca orele de pictură, grafică şi design să nu mai fie la fel ca înainte.

”Atelierele din cămin sunt organizate câte un atelier în două încăperi ceea ce înseamnă că elevii care desfăşoară activitatea cu un profesor sunt împărţiţi în două cămăruţe”, ne anunță Veronica Adorian, directorul Liceului de Arte Plastice Timișoara.

 

Trebuie găsit un spațiu mai mare acolo, în școală, în care să se instaleze atelierul. Vedeți că ei au natură statică, să zicem, și atunci pun două modele în săli diferite și împart clasa în două”, afirmă Cornel Petroman, inspector general la ISJ Timiș.

La Liceul de Arte Plastice învață peste 300 de elevi.

reporter: V. Ungar/M. Hojda
operator: D. Șoșdean/C. Pîrlogea/M.Pop
editor web: C. Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...