Protecţia Consumatorului Timiș intervine: pește alterat, menținut la vânzare într-un lanț de hypermarketuri

Data publicării:
peste 1

Cei de la Protecția Consumatorului au fost sesizați, au mers în magazine și au văzut că povestea se confirmă. Lanțul de hypermarketuri urmează să primească o amendă, iar zecile de kilograme de pește trebuie distruse.

”Consumatorul s-a adresat în primă fază casierei de la magazinul respectiv, a solicitat returnarea contravalorii produsului și imediat reprezentanții magazinului au comunicat că va fi retras produsul de pe piață. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, noi, a doua zi, l-am găsit expus spre comercializare. Pe raza județului
Timiș nu am mai pățit așa ceva”, a declarat, pentru Digi24 Timișoara, Mihaela Ignat, comisarul șef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Timiş.



”Comisarii ( de la Protecţia Consumatorului - n.r.) au identificat pește alterat, cu o culoare ușor gălbuie, nespecifică peștelui. Operatorul economic riscă sancțiuni între 2.000 și 20.000 de lei, iar la abateri repetate, până la închiderea unității. A fost dispusă retragerea definitivă de la comercializare și distrugerea peștelui, conform legii”, ne precizează șefa de la Protecţia Consumatorului, Mihaela Ignat.

Reporter: Gerhald Ernst
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...