Studenţii cer să poată vota din centrele universitare la alegerile locale, să nu mai meargă acasă

Data publicării:
Buletin de vot în urnă
Buletin de vot pus în urnă. Foto: Agerpres

Uniunea Studenţilor din România cere schimbarea legii alegerillor locale, astfel încât să nu mai fie nevoiţi să se deplaseze în localităţile de domiciliu pentru a vota. Ei vor să voteze din centrele universitare unde învață.

Organizaţia cere să li se ofere studenţilor posibilitatea de a vota la alegerile locale din centrele universitare unde studiază, fără a mai fi obligaţi să meargă acasă (localitatea de domiciliu) ca să voteze, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Organizaţia propune ca studenţii care doresc să voteze pentru administraţiile localităţilor de domiciliu şi se află în ziua alegerilor pe teritoriul localităţilor în cadrul cărora îşi urmează studiile universitare să poată face o cerere prin care să solicite schimbarea circumscripţiei în cadrul căreia îşi exprimă dreptul de vot, cu cel puţin 23 de zile calendaristice înaintea scrutinului.

Potrivit USR, schimbarea de către un student a circumscripţiei în cadrul căreia îşi exprimă dreptul de vot atrage după sine şi eliminarea sa de pe lista circumscripţiei de domiciliu, evitându-se astfel posibilitatea fraudei electorale.

Uniunea Studenţilor susţine că menţinerea modalităţii de vot, în contextul epidemiologic actual, "reprezintă un potenţial pericol la adresa sănătăţii votanţilor, (...) ca urmare a necesităţii acestora de a se deplasa către şi dinspre localităţile de domiciliu".

"În vederea conturării unei viziuni comune, suntem dispuşi să colaborăm în vederea planificării şi implementării acestui deziderat. Un efort comun poate genera rezultate benefice pentru viitor", se arată în comunicatul USR. 

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita