Exclusiv Drulă crede în victoria lui Nicușor Dan: Bucureștenii au ales o dată un medic șpăgar, nu o vor mai face și a doua oară

Data actualizării: Data publicării:
drula in studioul digi24
Cătălin Drulă a vorbit la emisiunea LIVE despre alegerile locale de anul acesta și despre principalii candidați.

Cătălin Drulă a vorbit vineri seara, în exclusivitate la emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss de la Digi24, despre alegerile locale de anul acesta și despre principalii candidați. Președintele USR spune că în ceea ce îl privește crede cu tărie în victoria lui Nicusor Dan în cursa pentru fotoliul de primar general. Drulă îi atacă pe candidatul PSD-PNL, medicul Cătălin Cîrstoiu, și pe Cristian Popescu Piedone, actualul primar al Sectorului 5, cei doi fiind principalii contracandidați ai actualului edil, sprijinit pentru un nou mandat de Alianța Dreapta Unită. „Pretind că înțeleg cumva bucureștenii, îi înțeleg și că fac erori, au ales o dată un medic șpăgar, și nu cred că o vor face și a doua oară. Nu cred că vor alege nici clovneria, pentru că nu ne va duce nicăieri”, a spus Cătălin Drulă.

Cătălin Drulă, președintele USR: Mi-am făcut un obicei să nu comentez sondajele de opinie, și să mă ocup de atragerea voturilor. Oamenii îmi spun că le place de Nicușor Dan, că îl vor în continuare.

Când a preluat mandatul, Nicușor Dan a plecat cu un handicap enorm, Bucureștiul era aproape în faliment, țevile nu fuseseră schimbate de nu știu când, starea transportului în comun știm foarte bine care era, între timp avem 110 kilometri de țevi schimbate în subteran, avem 300 de mijloace de transport noi.

Alexandru Rotaru, jurnalist Digi24.ro: Credeți în victoria lui Nicușor Dan?

Cătălin Drulă: Da, absolut! Sunt bucureștean, sunt născut aici, pretind că după 42 de ani înțeleg cumva bucureștenii, îi înțeleg și că fac erori, au ales o dată un medic șpăgar, și nu cred că o vor face și a doua oară. Nu cred că vor alege nici clovneria, pentru că nu ne va duce nicăieri.

Alexandru Rotaru: Spuneți că domnul Cîrstoiu e șpăgar?

Cătălin Drulă: Eu spun că, uitați-vă la declarația de avere, și la ce este în realitate. Domnul Cârstoiu în declarația de avere nu are nimic, în schimb umblă cu niște bolizi de 120.000 de euro, are o avere pe care nu mi-e foarte clar cum o poate justifica prin veniturile obișnuite.

Ca politician am obligația să atrag atenția când ceva e cunoscut și vine pe toate sursele, pentru că nu vreau să lăsăm orașul din nou... a venit un tip carismatic - Oprescu, a fost o întreagă campanie și în 2008 și în 2012. În afară că era un personaj putred de corupt, acum e fugit din țară. Atunci, administrația Bucureștiului a fost un dezastru.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri