Kelemen Hunor, despre data alegerilor parlamentare: Se poate ajunge la consens dacă președintele va chema partidele la consultări

Data publicării:
Kelemen Hunor gesticulează
Președintele UDMR Kelemen Hunor. Foto: Inquam Photo/George Călin

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că alegerile parlamentare ar trebui organizate pe 6 decembrie, adăugând că, date fiind condiţiile epidemiologice actuale, dar şi motivarea CCR, se poate ajunge la un consens dacă "preşedintele va intra în rolul lui constituţional şi va chema partidele la consultări".

Întrebat într-o conferinţă de presă dacă îşi menţine opinia cu privire la organizarea alegerilor generale pe 6 decembrie, liderul UDMR a confirmat: "Da, în acest moment cred că procedurile sunt pornite, sunt în derulare şi 6 decembrie rămâne data în care pot fi şi trebuie organizate alegerile parlamentare", transmite Agerpres.

El a adăugat că săptămâna viitoare este ultimul termen - 22 octombrie - când pot fi depuse listele de candidaţi şi hotărârea de guvern este în vigoare.

"Este adevărat că există o decizie a Curţii Constituţionale, motivarea Curţii este cunoscută, dar deocamdată nu ştim ce va face preşedintele României, are până în 25 octombrie timp la dispoziţie să analizeze acea lege care a fost declarată constituţională - ori semnează şi publică în Monitorul Oficial şi intră în vigoare pe 25 sau în 2 zile, ori trimite înapoi în Parlament. Probabil că până în 25, mai mult decât atât nu putem spune despre această lege. Şi această lege oricum nu stabileşte data alegerilor, doar spune că Parlamentul are dreptul de a stabilit data alegerilor. Deci, există această problemă, într-adevăr uşor complicată, dar nu foarte mult complicată, prin decizia Curţii. Se poate ajunge la un consens dacă preşedintele va intra în rolul lui constituţional şi va chema partidele la consultări. Nu ştim dacă se va întâmpla, dar din punctul meu de vedere asta ar trebui să facă preşedintele", a explicat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a atras atenţia asupra contextului epidemiologic, apreciind însă că nu se ştie care va fi situaţia în lunile februarie - martie 2021.

"După aceea, există, sigur, şi situaţia epidemiologică. Sunt convins că în ceea ce priveşte ziua votului, nu există un risc mai mare decât în orice altă zi când ieşim din casă, dacă respectăm regulile, dar s-ar putea să existe o presiune psihologică şi nu numai, dacă vom avea o creştere şi mai mare a cazurilor pozitive. Astăzi, iar au fost peste 4.000 de cazuri. Vom vedea. Important este să reuşească Guvernul, administraţia centrală, să administreze sistemul sanitar, în aşa fel încât să nu existe o prăbuşire a sistemului sanitar şi, bineînţeles, deciziile să fie luate cât mai repede şi cât mai coerent din partea Guvernului, Dar astăzi nu avem date şi nu avem de ce să afirmăm că pe 6 decembrie nu pot fi organizate alegerile parlamentare, mai ales că nu există nicio informaţie, nu există niciun argument să credem că în februarie sau martie situaţia epidemiologică va fi diferită, mai bună sau radical diferită din păcate", a spus deputatul UDMR.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita