Agresorul de la Onești, care a ucis doi muncitori pe care îi ținea sechestrați într-un apartament, a fost mutat de la spitalul din oraș la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Starea lui s-a...
Cum vaccinare împotriva Covid-19 nu este obligatorie, aeroporturile și alte puncte de trecere a frontierei nu trebuie să ceară călătorilor să fie vaccinaţi pentru a putea intra pe teritoriul unei...
Un microbuz care transporta elevi s-a ciocnit, miercuri după-amiază, cu două mașini în județul Suceava. În accident au fost implicate 26 de persoane, dintre care 19 copii aflați în microbuzul școlar.
Timișoara ar putea intra în carantină, în condițiile în care rata de infectare în municipiu continuă să crească, iar în spitale şi în secţiile ATI nu mai sunt locuri libere, a anunțat, miercuri...
Grupul Partidului Popular European din Parlamentul European a modificat, miercuri, regulamentul intern astfel încât un partid membru să poată fi suspendat în ansamblul său. Anunțul a fost făcut de...
Premierul Florin Cîțu susține că a discutat cu ministrul de Interne, Lucian Bode, și i-a cerut acestuia o anchetă „cât mai rapidă” în cazul dublei crime de la Onești. De asemenea, prim-ministrul a...
Un bărbat în vârstă de 60 de ani aflat în cimitirul din localitatea Stefănești, Argeș a amenințat că își va da foc, nemulțumit fiind de extinderea cimitirului.
Rusia este uneori un vecin „dezagreabil, înfiorător și insuportabil” dar cu care trebuie să continuăm să dialogăm, a declarat marţi şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, scrie AFP, potrivit...
Autoritățile din statul american Texas au anunțat marți renunțarea la obligativitatea de a purta mască și redeschiderea totală a magazinelor și restaurantelor, transmite AFP, citat de Agerpres...
Dosarul privind intervenția în forță a jandarmilor la protestul diasporei din 10 august 2018 rămâne clasat, a decis marți Tribunalul București, după ce a respins cererea DIICOT de redeschidere a...
După ce luna trecută Elon Musk a atras atenția invitându-l pe președintele rus Vladimir Putin la o discuție pe aplicația Clubhouse, acum Kremlinul spune că miliardarul nu s-a ținut de cuvânt iar...
Austria a anunțat marți că nu va mai colabora cu Uniunea Europeană pentru producerea unui nou vaccin împotriva coronavirusului, ci cu Danemarca și Israel. Anunţul este o reacţie la programul comun al...
Senatorul PSD Gabriela Firea vine cu noi critici la adresa coaliției de guvernare, pe care o numește „Coaliția Austerității” și pe care o acuză de „o manipulare supremă”, aceea de a convinge oamenii...
Donald Trump și soția sa Melania s-au vaccinat împotriva Covid-19 în luna ianuarie, când încă se aflau la Casa Albă, fără să facă public acest lucru, a declarat luni un consilier al fostului...
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, consideră că elevii au nevoie de ore de educație sexuală și totodată, anunță că astfel de ore au loc și în prezent, în cadrul disciplinei Educație pentru...
Boeing și Forțele Aeriene australiene au anunțat marți că au finalizat primul test de zbor cu un avion de luptă fără pilot, conceput să funcționeze conectat cu aeronave cu echipaj, relatează Reuters...
Procesul fostului președinte peruvian Alberto Fujimori pentru „sterilizările forțate” din anii 1996-2000 a sute de mii de femei sărace, multe dintre ele indigene, a început luni, la Lima, transmite...
Președintele francez Emmanuel Macron le-a cerut cetățenilor „să reziste” încă „patru până la șase săptămâni” înainte de a putea relaxa anumite restricții legate de pandemia de coronavirus, transmite...
După două luni și jumătate de lockdown total, guvernul german nu se mai poate baza pe sprijinul publicului în ceea ce privește restricțiile și măsurile stricte antipandemie, indică un studiu comandat...
Tokyo a cerut Chinei să înceteze să le mai facă teste anale pentru depistarea Covid-19 cetățenilor japonezi deoarece această procedură provoacă suferințe psihologice, a declarat un purtător de cuvânt...
Un studiu derulat în Italia indică faptul că vaccinul Pfizer/BioNTech ar putea fi mai puțin eficient pentru persoanele care suferă de obezitate. În cazul acestora ar putea fi nevoie de încă un rapel...
Comisia Europeană va prezenta luna aceasta o propunere pentru crearea unui pașaport digital de vaccinare la nivelul Uniunii Europene, a declarat luni șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen...
Un bărbat care a murit în urmă doi ani a fost sancționat de polițiștii locali din Râșnov pentru că a ieșit pe stradă după ora 23.00 fără a avea declarație pe propria răspundere. Autoritățile locale...
Premierul israelian Benjamin Netanyahu acuză Iranul că se află în spatele exploziei produse săptămâna trecută la bordul unei nave israeliene ce naviga în Golful Oman, afirmând faptul că Israelul va...
După ce a fost acuzat de hărțuire sexuală pentru a doua oară, guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a declarat că îi pare foarte rău pentru că afirmațiile și comportamentul au fost...
De ce untul nu se întinde la fel de bine ca înainte? Este întrebarea care îi macină pe canadieni de câteva săptămâni. Misterul untului greu de întins pe pâine a devenit unul dintre cele mai discutate...
Educația sexuală și introducerea acesteia în programa școlară este un subiect extrem de dezbătut în spațiul public și care a împărțit opinia publică în două: cei care consideră esențială educația...
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că în vara acestui an va organiza summit-ul internațional „Platforma Crimeea”, pentru a obține sprijin internaţional în vederea recuperării...
Administrația președintelui american Joe Biden ar putea schimba întreaga politică a SUA și să oprească astfel livrările de armament ofensiv către Arabia Saudită, permițând doar livrarea de arme...
Spania va administra o singură doză de vaccin împotriva Covid-19 persoanelor cu vârste până în 55 de ani care au trecut deja prin boală, a anunțat vineri Ministerul Sănătății, potrivit Reuters.
Peste 3.000 de elevi care învață în școli din localități mici ar putea fi afectați de noul mod în care se calculează rata de infectare, prin includerea focarelor, a declarat, vineri, ministrul...
Noul Guvern italian este așteptat să emită un decret ce va fi valabil timp de o lună, începând cu 6 martie, cu interdicții și restricții inclusiv în preajma Sărbătorilor Pascale, potrivit agenției...
Programa pentru examenele naționale din 2021 (Evaluare Națională și Bacalaureat) a fost modificată, fiind adaptată la faptul că semestrul I s-a desfășurat în bună parte online și există goluri în...
Curtea de Apel București a anulat joi toate hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) și ordinele ministerelor Educației și Sănătății prin care au fost suspendate activitățile...
Premierul Florin Cîțu a anunțat că plănuiește o serie de reforme în tot aparatul public, salarizare, pensii și ANAF și de asemenea o restructurare a companiilor de stat, ale căror pierderi din...
Amendamentul depus de Partidul Social Democrat în Parlament privind majorarea alocațiilor copiilor a fost respins joi în comisiile pentru Muncă. Drept urmare, senatorul PSD Gabriela Firea a...
Pompierii din Suceava au intervenit joi pentru salvarea unui bătrân în vârstă de 88 de ani, căzut într-o fântână adâncă de 22 de metri, acesta fiind scos în stare semiconștientă și predat unui...
Sute de israelieni nemulțumiți de măsurile impuse de Guvern pentru a impulsiona vaccinările au protestat miercuri seară la Tel Aviv. Începând din această săptămâna, Israelul a introdus așa-numita...
Un bărbat a murit la Galaţi în faţa apartamentului familiei, el având interdicţie de a se apropia de aceasta, informează, miercuri, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi, potrivit Agerpres.
Liderii Uniunii Europene se vor pune de acord joi în privința realizării unor pașapoarte de vaccinare pentru cetăţenii statelor membre care s-au vaccinat împotriva Covid-19. Decizia liderilor vine în...
Situație îngrijorătoare în județul Cluj după ce pe malul lacului Tarnița au fost găsite zeci de cutii cu medicamente expirate. Aprovizionarea orașului Cluj cu apă a fost imediat oprită iar în cauză a...
Comisia Europeană a anunțat miercuri că va propunere prelungirea cu zece ani a actualului sistem de tarifare în telefonia mobilă, care permite utilizarea rezonabilă fără taxe suplimentare de roaming...
Jandarmii au dat patru amenzi în valoare de 10.000 de lei sindicaliștilor din Poliție care au protestat, miercuri, în fața Palatului Cotroceni, pentru că au folosit fumigene, transmite Mediafax.
După ce ordinul comun al ministerelor Educației și Sănătății cu regulile pentru redeschiderea școlilor a interzis „schimbul de obiecte personale”, categorie în care ar fi putut intra mărțișoarele și...
După ce a pierdut președinția Statelor Unite, cetățeanul Trump se confruntă cu probleme mult mai serioase decât plecarea de la Casa Albă. În lipsa imunității prezindențiale, Donald Trump devine...
Condamnat la 9 ani de închisoare pentru evaziune fiscală, un fost preot din Oradea își atacă judecătorii și procurorii pe Youtube. El a dispărut fără urmă acum câteva zile, imediat după aflarea...
Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, îl atacă din nou pe edilul în funcție, Dominic Fritz, despre care spune că și-ar fi delegat semnăturile „crezând că va scăpa de DNA” și în acest fel a rămas...
Comisia Europeană a făcut apel marți la șase state membre să relaxeze restricțiile impuse în mod unilateral la granițe în vederea combaterii Covid-19, în încercarea de a ajunge la o abordare...
După ce recent s-a vaccinat împotriva Covid-19 cu serul Moderna, cofondatorul Microsoft, Bill Gates, a vorbit pentru ziarul spaniol „El Pais” despre pandemie și despre când crede că va lua aceasta...
După mai multe întârzieri, Ucraina, una dintre cele mai sărace țări din Europa, a primit marți primele doze de vaccinuri AstraZeneca împotriva Covid-19 și speră să poată lansa cât mai curând campania...