Bibliotecari, salvamontiști, membrii unor echipe de fotbal și jandarmi au donat sânge în cadrul campaniei „Avem același sânge”

Data actualizării: Data publicării:
Untitled

Peste 400 de oameni au donat în doar câteva ore. Cu alte cuvinte, a fost depășit deja numărul de donatori de la campania din 1 decembrie. Bibliotecari, salvamontiști, membrii unor echipe de fotbal, jandarmi, dar și oameni care au aflat de campania Digi24 au venit să doneze. Spun că sunt mulțumiți că pot face un bine.

„La locul nostru de muncă o colegă a avut nevoie pentru socrul ei și am mers să donez și de atunci am donat în continuare, o dată la fiecare 3 luni. Simt o mare bucurie și o fac pentru că simt că așa pot să fac un bine”, spune o donatoare.

Dr. Adrian Streinu Cercel: „Este foarte importantă nu atât donarea în sine, cât ce se întâmplă după ce ai donat sânge”.

Și managerul Spitalului Județean din Vâlcea s-a alăturat campaniei Digi24 și a donat sânge.

Dan Ponoran, manager Spitalul Județean Vâlcea: „Vrem să dăm un exemplu și să invităm toată populația județului să se îndrepte către Mihăești, să donăm sânge, ca să putem salva vieți. Ne-am alăturat campaniei pentru că mi se pare o campanie nobilă și sperăm ca prin ea să ridicăm numărul de donatori care, din păcate, este destul de slăbuț față de restul Europei”.

Proiect susținut de SANADOR

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...