Bacalaureat 2021. Ce discipline pot fi alese la ultima probă, cea la alegere a profilului și specializării

Data publicării:
elev care sustine un examen
Ce discipline pot fi alese la ultima probă, cea la alegere a profilului și specializării, la Bac 2021 FOTO: Getty Images

La Bacalaureat 2021, absolvenții de liceu vor susține trei probe scrise, în funcție de profilul și specializarea pe care le-au urmat în cei patru ani de învățământ liceal. Toți elevii, indiferent de profilul liceului, vor susține proba obligatorie la Limba și literatura română. A doua probă este Matematica sau Istoria, iar ultima probă este la alegere.

Ce discipline pot fi alese la ultima probă

La cea de-a treia și ultima probă scrisă de la Bacalaureat 2021, cea la alegere a profilului și specializării, se poate opta pentru una din următoarele discipline: Geografie, Logică și argumentare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică.

Astfel, absolvenții liceelor cu profilul Umanist, specializările Filologie și Științe sociale, pot alege între Geografie, Logică și argumentare, Psihologie, Economie, Sociologie și filosofie.

Absolvenii liceelor cu profil Real, specializările Matematică-informatică și Științele naturii, pot alege între Fizică, Chimie, Biologie și Informatică.

Reamintim că cea de-a doua probă scrisă, cea obligatorie a profilului, este Matematica pentru elevii de la profilul Real, Servicii, Resurse naturale și protecția mediului, Tehnic Militar, respectiv Istorie, pentru profilul Uman, Artistic, Pedagogic și Teologic.

Elevii care au urmat liceul într-o limbă a minorităților naționale vor susține în plus o probă la Limba maternă.

Regulile după care se desfășoară examenul de Bacalaureat 2021

Examenul de bacalaureat se desfășoară cu respectarea unor reguli, cele mai multe dintre ele fiind aplicate și la sesiunile din anii anteriori. Astfel, candidații care participă la probele scrise de la Bac 2021 nu au voie să intre în sala de examen cu: telefoane mobile, căști, mijloace electronice de calcul sau de comunicare, ghiozdane, rucsace, sacoșe, poșete, manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne, lucrări ale altor candidați sau orice tip de document ce ar putea fi folosit pentru rezolvarea subiectelor.
Toate aceste obiecte vor fi păstrate, până la finalizarea probei, în sala special stabilită în acest scop de comisia de bacalaureat. Cei care refuză predarea obiectelor nu vor fi primiți în examen.

În sălile de examen, candidații nu au voie să vorbească între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul.

Absolvenții care sunt prinși încălcând aceste reguli sunt eliminați din examen.

Calendar Bac 2021, sesiunea de vară

Calendarul complet de desfășurare a primei sesiuni de Bacalaureat 2021 a fost publicat în Monitorul Oficial, în septembrie 2020.

  • 31 mai – 4 iunie 2021 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 14-16 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A (proba va fi echivalată, nu se susține)
  • 16-17 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B (proba va fi echivalată, nu se susține)
  • 18-23 iunie 2021 Evaluarea competențelor digitale – proba D (proba va fi echivalată, nu se susține)
  • 23-25 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C (proba va fi echivalată, nu se susține)
  • 28 iunie 2021 Limba și literatura română – proba scrisă
  • 29 iunie 2021 Proba obligatorie a profilului – proba scrisă
  • 30 iunie 2021 Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă
  • 1 iulie 2021 Limba și literatura maternă – proba scrisă

Când se afișează rezultatele la Bac 2021, sesiunea iunie-iulie

  • 5 iulie 2021 Afișarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12:00
  • 5 iulie 2021 – orele 12:00 – 18:00 – Depunerea contestațiilor
  • 6 – 9 iulie 2021 Rezolvarea contestațiilor
  • 9 iulie 2021 Afișarea rezultatelor finale

Astfel, după ultima probă, cea la alegere a profilului și specializării, candidații vor aștepta cu emoție afișarea rezultatelor. Înscrierile la Bacalaureat 2021 au început pe data de 31 mai și se vor desfășura până pe data de 4 iunie, potrivit calendarului de pe site-ul Ministerului Educaţiei. 

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...