LISTA MINIȘTRILOR din Cabinetul Dăncilă | Surpriza: Vicepremier pentru parteneriatele strategice...

2.0 Gadget

prezentat de Ligia Munteanu

Numele miniştrilor propuşi pentru noul cabinet condus de Viorica Dăncilă au fost votate într-o ședință de trei ore a conducerii PSD. Mai mulți miniștri din fostul cabinet s-au retras și au apărut câteva surprize. Liderii organizațiilor din teritoriu par să fi avut un cuvânt greu de spus.

ACTUALIZARE 14:45 Premierul desemnat Viorica Dăncilă a anunțat lista cabinetului ei și a explicat că a fost nevoie de schimbarea structurii guvernului pentru a avea un post de vicepremier fără portofoliu care să se ocupe cu precădere de parteneriatele strategice ale României, „în special cel cu Statele Unite”.

„Având în vedere faptul că pentru mine este importantă relansarea dimensiunii europene a guvernării şi implementarea parteneriatelor strategice ale României, am considerat oportun să modificăm structura guvernamentală astfel încât Ministerul Fondurilor Europene devine minister de sine stătător şi am înfiinţat un post de vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, în special parteneriatul strategic cu Statele Unite”, a explicat Dăncilă. Acest post de vicepremier va fi deţinut de fostul ministru Ana Birchall, iar astfel vor fi patru vicepremieri în Cabinetul Dăncilă, faţă de trei în prezent.

Viorica Dăncilă s-a limitat la a prezenta lista cabinetului pe care îl va conduce, spunând că va face declaraţii de presă luni, după învestitură.

LISTA GUVERNULUI DĂNCILĂ

Viorica Dăncilă - prim-ministru (PSD)

Paul Stănescu - viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene

Graţiela Leocadia Gavrilescu - viceprim-ministru, ministrul mediului (ALDE )

Viorel Ștefan   – viceprim-ministru (PSD) 

Ana Birchallviceprim-ministru , pentru implementarea parteneriatelor strategice

Carmen Daniela Dan  - ministrul afacerilor interne (PSD)

Teodor - Viorel Meleşcanu - ministrul afacerilor externe (ALDE)

Mihai - Viorel Fifor - ministrul apărării naționale (PSD)

Eugen Teodorovici - ministrul finanţelor publice (PSD)

Tudorel Toader- ministrul justiţiei (independent, susţinut de ALDE)

Petre Daea - ministrul agriculturii și dezvoltării rurale (PSD)

Valentin Popa - ministrul educaţiei naționale (PSD)

Lia - Olguța Vasilescu - ministrul muncii și justiției sociale (PSD)

Dănuţ Andruşcă - ministrul economiei (PSD)

Anton Anton  - ministrul energiei (ALDE)

Lucian Şova - ministrul transporturilor (PSD)

Radu Oprea  - ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat (PSD)

Sorina Pintea - ministrul sănătății (PSD)

George Ivaşcu - ministrul culturii și identității naționale (PSD)

Ioan Deneş - ministrul apelor şi pădurilor (PSD)

Nicolae Burnete - ministrul cercetării și inovării (PSD)

Bogdan Cojocaru - ministrul comunicațiilor și societății informaționale (PSD)

Ioana Bran  - ministrul tineretului și sportului (PSD)

Bogdan Trif - ministrul turismului (PSD)

Natalia Intotero- ministrul pentru românii de pretutindeni (PSD)

Viorel Ilie - ministrul pentru relaţia cu Parlamentul (ALDE)

Rovana Plumb - ministrul pentru fonduri europene (PSD)

Victor Negrescu - ministrul delegat pentru afaceri europene (PSD)

Şaptesprezece din cele 28 de posturi de miniştri vor avea alt titular. De asemenea, în Cabinetul Dăncilă vor fi patru vicepremieri, faţă de trei câţi sunt în prezent.

Premierul desemnat a spus, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD în care a fost votată componenţa noului Guvern, că au fost mai multe propuneri pentru unele portofolii, dar unii dintre miniştri au renunţat, astfel că a existat în cele din urmă un singur portofoliu unde au fost două propuneri, iar votul a fost cel care a decis.

De asemenea, atribuţiile Ministerului Consultării Publice şi Dialogului Social vor fi preluate de alte structuri guvernamentale.

ACTUALIZARE 13:30 Ședința conducerii PSD s-a încheiat. Discuțiile au fost destul de aprinse și liderii organizațiilor județene au avut un cuvânt greu de spus. Astfel, ei au reușit să impună cel puțin trei miniștri: la Educație, Sănătate și Finanțe. Tot sub presiunea liderilor locali, s-a produs și o modificare în structura guvernului: vor fi patru posturi de vicepremier în loc de trei. Spre exemplu, unul dintre noii vicepremieri propuși, Ana Birchall, a fost susținută puternic de organizația din Vaslui, în timp ce Eugen Teodorovici a reușit să-l înlocuiască pe Ionuț Mișa - a cărui poziție la Finanțe nu părea amenințată la începutul ședinței - pentru că s-a bucurat de o puternică susținere din partea unor organizații județene, relatează Digi24.

ACTUALIZARE 13:15 Una dintre surprizele acestui CEx este că structura guvernului se schimbă, în ciuda faptului că Liviu Dragnea spunea că nu se va întâmpla acest lucru. Noutatea este că în cabinetul condus de Viorica Dăncilă vor fi patru posturi de vicepremier.

Iată cum arată în acest moment COMPONENȚA NOULUI GUVERN:

Viorica Dăncilă - prim-ministru (PSD)

Paul Stănescu - viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene

Graţiela Leocadia Gavrilescu - viceprim-ministru, ministrul mediului (ALDE )

Viorel Ștefan   – viceprim-ministru (PSD) votat

Anca Birchall – viceprim-ministru

Carmen Daniela Dan  - ministrul afacerilor interne (PSD)

Teodor - Viorel Meleşcanu - ministrul afacerilor externe (ALDE)

Mihai - Viorel Fifor - ministrul apărării naționale (PSD)

Eugen Teodorovici - ministrul finanţelor publice (PSD)

Tudorel Toader- ministrul justiţiei (independent, susţinut de ALDE)

Petre Daea - ministrul agriculturii și dezvoltării rurale (PSD)

Valentin Popa - ministrul educaţiei naționale (PSD) – votat

Lia - Olguța Vasilescu - ministrul muncii și justiției sociale (PSD)

Dănuţ Andruşcă - ministrul economiei (PSD) – votat

Anton Anton  - ministrul energiei (ALDE)

Lucian Şova - ministrul transporturilor (PSD) – votat

Radu Oprea  - ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat (PSD) - votat

Sorina Pintea - ministrul sănătății (PSD) - votat

George Ivaşcu - ministrul culturii și identității naționale (PSD) - votat

Ioan Deneş - ministrul apelor şi pădurilor (PSD)

Puiu Lucian Georgescu - ministrul cercetării și inovării (PSD)

Bogdan Cojocaru - ministrul comunicațiilor și societății informaționale (PSD)

Ioana Bran  - ministrul tineretului și sportului (PSD)

Bogdan Trif - ministrul turismului (PSD)

Natalia Intotero - ministrul pentru românii de pretutindeni (PSD)

Adrian Dobre - ministrul consultării publice și dialogului social (PSD)

Viorel Ilie - ministrul pentru relaţia cu Parlamentul (ALDE)

Rovana Plumb - ministrul delegat pentru fonduri europene (PSD)

Victor Negrescu - ministrul delegat pentru afaceri europene (PSD)


ACTUALIZARE 13:03 O surpriză: la Ministerul Sănătății a fost votată  Sorina Pintea, care este manager al Spitalului de Urgență de la Baia Mare. Favorita părea să fie Rodica Nassar, care era susținută și de organizația București, condusă de Gabriela Firea.

Și actorul George Ivașcu a fost votat în CEx pentru Ministerul Culturii.

ACTUALIZARE 12:56 Fostul ministru de finanțe în Guvernul Grindeanu Viorel Ștefan a fost votat în CEx al PSD vicepremier fără portofoliu, a aflat Digi24. Confirmat în postul de ministru al transporturilor a fost și Lucian Șova, iar la Economie a fost votat deputatul Dănuț Andrușcă

În schimb, Ecaterina Andronescu a pierdut cursa pentru Ministerul Educației, acolo unde social-democrații l-au preferat pe Valentin Popa, rector la Suceava. Potrivit Digi24, rezultatul votului a fost întâmpinat cu aplauze de cei prezenți la ședință.


ACTUALIZARE 12:15. Deputatul PSD Ana Birchall ar putea fi numită vicepremier fără portofoliu, potrivit informațiilor Digi24. Până acum, postul a fost ocupat de Marcel Ciolacu, un susținător al fostului premier Mihai Tudose.

În plus, Eugen Teodorovici a devenit favorit să preia portofoliul Finanțelor.

În cărți a intrat și deputatul PSD de Neamț Dănuț Andrușcă. El ar putea fi numit la Ministerul Economiei.

Pe de altă parte, Toma Petcu, care a ocupat funcția de ministru al Energiei din partea ALDE, a anunțat că nu mai dorește să ocupe acest post. ALDE îl propune pe deputatul Anton Anton ca înlocuitor.


ACTUALIZARE 10:54. Florian Bodog, ministrul sănătății, a anunțat că nu dorește să-și mai depună candidatura pentru o nouă funcție în Guvern. El nu a motivat de ce. Cel mai probabil, acest portofoliu va reveni Rodicăi Nassar, președintele organizației PSD Sector 2.

„Am luat decizia personală să nu îmi depun candidatura pentru un nou mandat. Vă asigur că voi susţine necondiţionat persoana care va prelua portofoliul şi că mă voi asigura că toate proiectele bune începute vor continua", a declarat Florian Bodog înaintea şedinţei CEx. El a adăugat că a informat conducerea partidului cu privire la această decizie în cursul serii de joi.

ACTUALIZARE 10:00  În mai puțin de o oră, social-democrații se reunesc în ședință pentru a definitiva lista noului guvern condus de Viorica Dăncilă.

Liviu Dragnea le-a promis membrilor de partid că fiecare ministru va fi votat în parte. Chiar dacă a trecut mai bine de o săptămână de la desemnarea noului premier, negocierile se duc până în ultimul moment pentru o parte din ministere. „Marile bătălii” se duc pentru portofoliile de la Educație, Transporturi și Finanțe, potrivit informațiilor Digi24.

La Transporturi, tabăra care l-a susținut pe Mihai Tudose ar vrea să îl păstreze pe Felix Stroe, dar se pare că cele mai mari șanse le are Lucian Șova, care ar urma să fie „transferat” de la Ministerul Comunicațiilor.

La Finanțe Ionuț Mișa pare să fie favorit, a primit mai multe însărcinări în ultima vreme de la Liviu Dragnea, dar sunt totuși organizații locale care îl susțin pe Eugen Teodorovici și rămâne de văzut ce se va întâmpla.

La Educație, Ecaterina Andronescu este favorită, dar printre favoriți se numără și un rector de la Suceava, Valentin Popa. Sunt propuși și alți doi rectori, de la Cluj și Timișoara.

Revin în Executiv Sevil Shhaideh și Rovana Plumb. Aceasta din urmă va gestiona fondurile europene, iar Sevil Shhaideh va fi secretar general al Guvernului.

A apărut și varianta ca Viorel Ștefan, fostul ministru de finanțe, să fie numit vicepremier fără portofiliu în locul lui Marcel Ciolacu, dar încă se mai negociază.

Cultura ar putea fi preluată de actorul George Ivașcu, iar la Turism ar putea fi numit Bogdan Trif, președinte interimar al organizației PSD Sibiu.

Portofoliul de la Tineret și Sport ar urma să-i revină Ioanei Bran, secretara Camerei Deputaților.

ioana bran
Ioana Bran ar putea prelua Ministerul Tineretului și Sportului Foto: Facebook

Iată cum ar arăta COMPONENȚA GUVERNULUI în acest moment, potrivit informațiilor Digi24:

Viorica Dăncilă - Prim-ministru (PSD)

Paul Stănescu (?)- viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene

Graţiela Leocadia Gavrilescu - viceprim-ministru, ministrul mediului (ALDE )

Rovana Plumb / Viorel țtefan – viceprim-ministru (PSD)

Carmen Daniela Dan  - ministrul afacerilor interne (PSD)

Teodor - Viorel Meleşcanu - ministrul afacerilor externe (ALDE)

Mihai - Viorel Fifor - ministrul apărării naționale (PSD)

Ionuţ Mişa - ministrul finanţelor publice (PSD)

Tudorel Toader- ministrul justiţiei (independent, susţinut de ALDE)

Petre Daea - ministrul agriculturii și dezvoltării rurale (PSD)

Valentin Popa - ministrul educaţiei naționale (PSD)

Lia-Olguța Vasilescu - ministrul muncii și justiției sociale (PSD)

Gheorghe Șimon (?) - ministrul economiei (PSD)

Toma-Florin Petcu - ministrul energiei (ALDE)

Lucian Șova - ministrul transporturilor (PSD)

Ilan Laufer  - ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat (PSD)

Florian-Dorel Bodog / Rodica Nassar / Sorina Pintea - ministrul sănătății (PSD)

George Ivaşcu - ministrul culturii și identității naționale (PSD)

Ioan Deneş - ministrul apelor şi pădurilor (PSD)

Puiu Lucian Georgescu (?) - ministrul cercetării și inovării (PSD)

????? - ministrul comunicațiilor și societății informaționale (PSD)

Ioana Bran  - ministrul tineretului și sportului (PSD)

Bogdan Trif - ministrul turismului (PSD)

Andreea Păstîrnac - ministrul pentru românii de pretutindeni (PSD)

????? - ministrul consultării publice și dialogului social (PSD)

Viorel Ilie - ministrul pentru relaţia cu Parlamentul (ALDE)

Rovana Plumb/Eugen Teodorovici - ministrul delegat pentru fonduri europene (PSD)

Victor Negrescu - ministrul delegat pentru afaceri europene (PSD)


ACTUALIZARE 9:20 Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, a anunțat vineri dimineață că va renunța la funcție și nu va mai face parte din al treilea Guvern PSD-ALDE, condus de Viorica Dăncilă. Citiți detalii aici.


Apropiaţii lui Tudose pleacă. În pofida avertismentelor preşedintelui Klaus Iohannis, în cabinetul condus de Viorica Dăncilă s-ar putea regăsi şi persoane cu "probleme penale", precum fostul ministru Rovana Plumb şi fostul vicepremier Sevil Shhaideh. De altfel, întrebat dacă membri ai PSD cu dosare penale ar putea face parte din viitorul guvern liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a răspuns afirmativ: "Da. Am hotărât să ne facem noi Guvernul, şi nu alte instituţii”.

Paul Stănescu, cel căruia i s-a redeschis un dosar, şi-ar putea păstra şi el postul în Guvernul Dăncilă. Totuşi, el a declarat că îşi va da demisia din Guvern dacă va ajunge inculpat.

Actualul ministru al Justiţiei Tudorel Toader are, oficial, susţinerea Coaliţiei pentru a-şi păstra funcţia. Însă, există voci în PSD care au cerut schimbarea.

Şedinţa CEx al PSD este programată pentru ora 11.00, iar de la ora 15.00 au fost convocate Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru a stabili calendarul audierilor miniştrilor în comisii.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că toate filialele vor putea face propuneri pentru posturi în Guvern: “Fiecare organizaţie sau fiecare membru CEx să facă propuneri pentru un membru al Cabinetului sau să facă propuneri să nu mai fie un membru în următorul Guvern. Ele vor fi centralizate şi vom veni în CEx vineri, unde vor fi votate fiecare în parte (...) Cel mai important este ca orice membru al Cabinetului să fie bine pregătit şi să îşi aducă contribuţia lui la îndeplinirea unui program de guvernare bun”.

Rovana Plumb ar urma să se regăsească în viitorul cabinet pe postul de vicepremier fără portofoliu deţinut de Marcel Ciolacu, iar Sevil Shhaideh ar putea prelua Secretariatul General al Guvernului. Un alt vicepremier va fi ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu. În cazul celui de-al treilea post de vicepremier, deţinut de Paul Stănescu, au apărut probleme, acesta fiind chemat joi de Direcţia Naţională Anticorupţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) pentru a i se redeschide un dosar care fusese închis în urmă cu opt ani. Stănescu a declarat la ICCJ, unde a fost amânată judecarea acestei solicitări, că în cazul în care va fi inculpat, va demisiona imediat.

Dintre miniştri, vor fi înlocuiţi în primul rând cei care şi-au exprimat explicit susţinerea faţă de fostul premier Mihai Tudose sau consideraţi apropiaţi lui şi vicepremierului Marcel Ciolacu, astfel că discuţiile vor viza în principal ministerele Transporturilor, Turismului, Culturii şi pe cel al Fondurilor Europene, al cărui titular, Marius Nica, a demisionat deja în 19 ianuarie.

Postul de ministru al Transporturilor ocupat de Felix Stroe i-ar putea reveni lui Răzvan Cuc, care a mai deţinut această funcţie, sau lui Sorin Bota, fost secretar de stat în minister în mandatul lui Miron Mitrea, iar pentru Ministerul Culturii a fost vehiculat numele actorului George Ivaşcu, în locul actualului ministru Lucian Romaşcanu, însă nu este exclusă nici nominalizarea lui Ionuţ Vulpescu.

La Ministerul Fondurilor Europene este menţionat constant în spaţiul public numele lui Orlando Teodorovici, fost deţinător al acestui post.

Pentru Ministerul Turismului, este dat ca potenţial înlocuitor al lui Mircea Titus Dobre, Bogdan Gheorghe Trif, în prezent comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu.

Alte nume care ar putea pleca din Guvern sunt ministrul Educaţiei, Liviu Pop, ministrul pentru Dialog Social Gabriel Petrea şi ministrul Tineretului şi Sportului Marius Dunca. Dunca urmează să susţină vineri dimineaţă o conferinţă de presă la sediul MTS.

Ministerul Educaţiei ar putea reveni Ecaterinei Andronescu, care a mai ocupat acest post, în timp ce pentru portofoliul de la Dialog Social este vehiculat numele lui Adrian Dobre, purtător de cuvânt al PSD.

În cazul Ministerului Tineretului şi Sportului, surse politice au declarat pentru News.ro că postul ar putea reveni fostei atlete Gabriela Szabo, care a mai deţinut aceasstă funcţie. Presa locală susţine însă că pe acest post ar putea fi numită deputatul Ioana Bran, fiica cea mică patronului Distileriilor Bran. Tot în presa locală a apărut informaţia conform căreia Ioana Bran ar putea prelua Turismul.

Pe lista miniştrilor care vor pleca din Guvern s-a aflat şi Florian Bodog, ministrul Sănătății, iar ca înlocuitor a fost vehiculat numele Rodicăi Nasar. Surse din partid afirmă că şi deputatul Elena Cristina Dinu ar putea fi propusă în CEx pentru acest post, dar nu este exclus ca Florian Bodog, cunoscut drept apropiat al primarului Gabriela Firea, să-şi păstreze portofoliul de la Sănătate.

La Ministerul Apelor, de unde ministrul Doina Pană a demisionat înainte de plecarea lui Mihai Tudose, a fost deja confirmat prin votul CEx Ioan Deneş.

Dintre miniştrii social-democraţi este certă menţinerea în Guvern a următorilor miniştri: Lucian Georgescu (ministrul Cercetării), Carmen Dan (ministru de Interne), Olguţa Vasilescu (ministrul Muncii), Mihai Fifor (ministrul Apărării), Petre Daea (ministrul Agriculturii), Tudorel Toader (ministrul Justiţiei), Victor Negrescu (ministru pentru Afaceri Europene), Andreea Păstârnac (ministru pentru Românii de pretutindeni), Gheorghe Şimon (ministrul Economiei), Ilan Laufer (ministru pentru Mediul de Afaceri), Lucian Şova (ministrul Comunicaţiilor).

ALDE îşi va păstra portofoliile, respectiv Externe, Mediu, Energie şi Relaţia cu Parlamentul, precum şi pe actualii lor deţinători: Teodor Meleşcanu, Graţiela Gavilescu, Toma Petcu şi Viorel Ilie.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, spunea, după ce preşedintele Klaus Iohannis a nominalizat-o pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de premier, că în noul guvern va primi votul în Parlament în 29 ianuarie.

 

 

Liderii organizațiilor din teritoriu par să fi avut un cuvânt greu de spus.

Alte Recomandări