Sari la conținut

24 de minute | Destinațiile turistice preferate de români. Consultantul în turism Răzvan Pascu: Românii, foarte sensibili la prețuri 


„E adevărat că un pic s-au schimbat prioritățile în ceea ce privește călătoriile la nivel global. Țări care până anul trecut erau foarte căutate, spre exemplu Turcia...Turcia este în continuare foarte căutată de români, dar rușii nu mai merg acolo. O foarte mare pondere din scăderea turismului în Turcia o au rușii, de când cu atentatele și conflictele între cele două țări. 4 milioane de ruși nu mai merg în Turcia. Românii sunt în continuare foarte sensibili la preț și orice mică scădere îi stimulează. 399 de euro, un concediu de o săptămână în Antalya este un preț bun. Sunt mulți oameni care își asumă un eventual risc”, a spus Răzvan Pascu. 

De asemenea, o altă destinație căutată de români este Grecia.

„Pe de altă parte a crescut extrem de mult Grecia. Au record de turiști pe anul acesta. 20 de milioane de turiști care vin în Grecia pe timpul verii. E o întreagă desfășurare de forțe acolo. Taberele de refugiați sunt pe insule care nu sunt extrem de turistice. Orice instabilitate care s-a întâmplat în anii trecuți, spre exemplu criza cash-ului, a fost mai mult o teamă nejustificată. Nu a fost chiar o mare problemă. Mai avem veșnicele proteste din Atena. Numai că Atena nu e același lucru cu insulele. Românilor le place foarte mult să meargă la plajă cu nisip. De aceea, Croația care este o destinație foarte frumoasă, ar putea fi o alternativă pentru Spania, Grecia, dar românii nu merg acolo pentru că nu au nisip pe plajă ci pietriș”, a precizat consultantul în turism. 

Românii au început să prefere și destinațiile exotice, astfel că a crescut cererea pentru Asia, America de Sud și Africa.

„Am vorbit cu agențiile de turism și știu și de la companiile aeriene că au crescut foarte mult destinațiile considerate exotice. Exotice pentru noi sunt destinațiile îndepărtate. Asia, care crește și crește anual, și nu numai Thailanda. Încep să iasă din anonimat destinații foarte frumoase, unde și infrastructura turistică este foarte bine pusă la punct. Spre exemplu, Cambodgia, unde putem vedea încă Asia tradițională și care o infrastructură turistică foarte bine pusă la punct.

Un motiv este că scad prețurile foarte mult. Agențiile de turism au început să facă contracte directe cu hotelierii de acolo și obțin prețuri mai bune. De asemenea, companiile aeriene vin cu oferte din ce în ce mai bune. Acum se poate să zbori cu 400 de euro la Bangkok. Cresc destinații precum Republica Dominicană, Mexic, Cuba. Cresc Cambodgia, Thailanda, Japonia. Circa 20.000 de turiști români ajung anual în Thailanda”, a spus Răzvan Pascu. 

Răzvan Pascu a atras atenția că românii pot alege să își facă concediul chiar în România.

„Crește extrem de mult Transilvania. Sunt multe oaze în care poți să mergi în care te poți simți bine. De exemplu zona secuimii, care abia acum începe să fie redescoperită. În Covasna sunt 200 de conace, dintre care vreo 20 au fost reconstituite. Există meșteșuguri foarte faine în secuime. Poți să mergi la ateliere să înveți să faci kurtos kolacs, să pictezi turtă dulce. La fel, un potențial enorm are Delta Dunării, deoarece este unică. Delta Mekongului din Vietnam are 2,5 milioane de turiști pe an și nu este nici pe departe atât de frumoasă ca Delta Dunării. Delta Dunării este fascinantă pentru că este sălbatică. Se poate merge la Sfântul Gheorghe, la Sulina,la Gura Portiței”, a spus consultantul în turism.

Un studiu recent realizat arată că anul 2016 este cel mai bun an pentru turismul românesc. Răzvan Pascu a explicat că dacă ar avea o promovare bună, România ar putea atrage anual mult mai mulți turiști.

„Creșterea este undeva între 10-15% pe anul trecut la turismul străin. E adevărat că este o creștere mică, dar încep să vină. Chiar și așa, eu cred că dacă se va investi în promovarea turistică, dacă vor fi aduși lideri de opinie din străinătate: jurnaliști, bloggeri, vedete va crește și mai mult. Cum s-a promovat Noua Zeelandă când au fost Kate și prințul William și i-au fost întâmpinat pe aeroport cu o trupă de băștinași care le-au cântat. Nu reinventăm roata. Trebuie doar să copiem de fac alții și fac bine.  

Dacă se uită pe cifrele INS o să vadă că în România vin 2,5 milioane de turiști străini, dar cei mai mulți sunt turiști de business. Nu sunt turiști efectiv, ei nu vin să viziteze, dar sunt numărați de INS. Mai rămân 500.000-700.000 care vin efectiv să viziteze. Trebuie pus mare accent pe promovare. Am întâlnit extrem de mulți străni care vin în România și aproape toți sunt impresionați. E adevărat, vin cu așteptări foarte scăzute. Sunt locuri în România care sunt minunate.

Sunt oameni din alte domenii și vin să investească în turism și o fac din pasiune. Lucrurile astea se întâmplă de câțiva ani doar și încep să fie tot mai multe oaze în România. Până acum oamenii care făceau turism erau un fel de mercenari. Se așteaptă ca în două sau trei luni să își recupereze investiția. Încă se mai practică tipul ăsta de turism, mai ales pe litoral. Există în toată țara, oaze foarte drăguțe de turism autentic. Ce lipsește turismului românesc? Zâmbetul. E o chestie gratuită. E o chestiune care nu te doare. E atât de simplu, putem să învățăm de la un copil”, a precizat Răzvan Pascu.

De asemenea, consultantul în turism a atras atenția că nu doar de promovare duce lipsă turismul românesc ci și de infrastructura necesară pentru a susține turismul.

„Dacă anul trecut ne bucuram că vasele de croazieră ajung și la Constanța datorită vaselor care vin pe Marea Neagră și se opresc la Istanbul, acum au fost scoase din circuitele companiilor de croaziere. 30.000-40.00 de oameni nu vor mai veni în România pentru că nu mai vin croazierele.

De asemenea, crește turismul pe fluvii. Pe toate fluviile din Europa. Există un turism foarte bine pus la punct pe Dunărea superioară, mai ales în Germania. Dar vasele de croaziere pe fluvii se opresc în Budapesta, nu vin să vadă Cazanele Dunării și Delta Dunării. Nu e promovată zona, dar nici nu e infrastructură. Trebuie mai mult decât promovare, dar cred că cu asta trebuie să începem. Închipuiți-vă că vine un vas de croazieră și vrea să andocheze în portul din Giurgiu. Aproape că nu ar avea unde”, a subliniat consultantul în turism. 

Alte ediții ale emisiunii 24 de minute puteți urmări AICI.