Sari la conținut
News Alert

24 de minute | Managerul Spitalului Universitar: Nu am să uit părinții care aveau un singur copil și îl pierdeau

Claudiu Pândaru: Care este situația actuală la Spitalul Universitar?

Cătălin Cîrstoiu: La spitalul Universitar au fost 25 de pacienți veniți prin mijloace medicalizate de transport. Cu toată modestia, colegii mei și-au făcut treaba fără să le ceară nimeni în mod expres. Colegii mei au venit din proprie inițiativă, nu le-a cerut nimeni. Erau cazuri dificile și presiunea inevitabilă a celor care își căutau apropiații. A fost și un deces în prima seară. Nu am să uit niciodată imaginile cu părinți care își căutau copiii.

Din cei 25 de pacienți, mai sunt 19. S-au mai externat. Au fost leziuni ușoare și era nevoie să plece acasă pentru că și suportul familiei e important. Din cei 19 existenți, tot timpul au fost 10 pacienți în terapie intensivă. Nouă erau într-o stare critică.

Evoluția unui pacient ars e îndelungată. Acum mai sunt 19 pacienți în spital. Unii aveau nevoie să plece acasă. 

Din cei 19 de astăzi, 10 sunt în stare stabilă, cinci sunt critici, iar patru sunt într-o stare foarte gravă. Cred că ar trebui să ne canalizăm în a-i ajuta. 

E un eveniment care a schimbat dinamica din Spitalul Universitar. Spitalul Universitar nu tratează arși la nivelul acesta în mod frecvent.

La ATI aveți medici tineri. Cât de afectați sunt de faptul că răniții sunt la fel de tineri ca ei?

La Terapie Intensivă tocmai făcusem o schimbare a stucturii secției. Am adus niște oameni pricepuți foarte ambițioși. Formează o echipă unită și au trecut peste perioada dificilă.

Un bolnav ars e extrem de dificil. În afara arsurilor tegumentare. Pacienții pe care îi avem au arsuri în extremitatea cefalică, capul, mâinile, globii oculari, faţa. Iar fumul de o temperatură crescută a produs leziuni ale căilor respiratorii superioare. Au leziuni aupra căilor aeriene superioare. La nivel intim pulmonar e un conflict. Intoxicația cu fum... Toate generează o altă patologie care se suprapune peste cea a arsurilor tegumentare. Încercăm să facem în așa fel ca și când am fi un spital care tratează arși.

Șansele de supraviețiure?

Șansele le dă un mers inexorabil al vieții. Noi facem tot ce putem. Pentru unii prognosticul este extrem de rezervat. 

Familiile victimelor...

Sunt marcat și e ceva personal, legat de imaginea unei doamne care își căuta băiatul. Ulterior am văzut că era decedat. M-a șocat imaginea doamnei. Oameni care aveau rude, prieteni. Am permis accesul să-i vadă. Li s-a explicat ce se întâmplă cu ei. Chiar și la Terapie, luând măsurile de precauție. Au răni care se pot infecta oricând. E necesară respectarea unor reguli în aceste spații cu destinație specială, dar cred că am făcut bine ca i-am lăsat să vorbească, să-i vadă măcar sau să fie informați corect asupra stării de sănătate. Am făcut bine că le-am pus la dispoziție și posibilitatea de a vorbi cu un psiholog, psihiatru. Asta a mai alinat o astfel de situație.

Medicii au și ei nevoie de terapie?

Sunt obosiți, sunt oameni care au stat 72 de ore, 48 de ore în spital. Din fericire, de data asta chiar am avut tot ce trebuia. Trebuie să facem în așa fel încât să aibă timp să se revigoreze. Nici ei nu au mai văzut astfel de situații. UPU la ora 24 era o imagine greu de descris în cuvinte. Dar au reușit să se grupeze pe echipe și să facem în așa fel încât să ia fiecare pacient drumul corect.

Probabil că va fi analizată și procedura de intervenție. Cum, cine a ajuns la locul accidentului. Pare că a fost mult haos acolo. Supraviețuitorii se plâng de asta. Sistemul trebuie să fie pregătit.

Cred că au fost, de data aceasta. Din ce am văzut, a existat un răspuns rapid. Acesta a fost dublat și de susținerea publică. Am ajuns la 200 de donatori de sânge pe zi. Susținerea publică e extraordinară.   

Aș vrea ca gestul nostru să fie privit cu modestia unor oameni care își fac treaba. De aceea suntem medici. Cred că noi trebuie să ne facem treaba și să nu avem niciun derapaj de la linia asta.

Am avut o tragedie în care au ajuns în spitale aproape 200 de răniți. Ce se întâmplă cu sistemul în cazul unei tragedii mai mari?

Oamenii ăștia vin de acasă și nu se vaită. Sunt multe lucruri care trebuie reglementate, dar nu cred că e momentul acum. În București sunt câteva spitale mari care își fac datoria. Aceste spitale trebuie ajutate să își facă datoria. 

Nu cred că se va schimba percepția asupra corpului medical după acest episod. Acum e un început. Sunt oameni care muncesc și merg încărcați acasă cu multe din problemele din spital.

Medici care se declară impresionați de ce au văzut. 

Eu sunt ortoped, în traumatologie vezi multe lucruri dure. Faptul că vezi atât de mulți oameni tineri și cu această încărcătură emoțională, cu probleme care îi traumatizează, îi mutilează.

Gândiți-vă ce costuri sociale vor fi pentru cei care vor scăpa din această tragedie. Unii au fața arsă, au globii oculari arși. Impactul social este enorm de acum înainte. Ce se va întâmpla de acum este mult mai important decât ce s-a întâmplat până acum.

Ce urmează din punct de vedere medical?

Din punct de vedere medical, pentru pacienții în stare acceptabilă, vor trebui să-și urmeze tratamentul firesc al unei arsuri. În funcție de gradul acestor arsuri, sunt protocoale de tratament adaptate fiecărui tip de patologie. Li se vor aplica tratamentele și vor avea o evoluție bună, sper.

Pentru ceilalți, care sunt critici, principalul obiectiv e asigurarea suportului vital, iar pentru leziunile tegumentare sau leziunile pe care le au va trebui asigurată partea de terapie a funcțiilor ventilatorii-respiratorii, ca să poată respira. Scoși cei cu intoxicație din această fază acută și dezvoltate, în paralel, procedurile de acoperire tegumentară unde e cazul sau de tratament al arsurii: pansamente, spălări cu soluții. Aceste arsuri duc la dezechilibre majore ale stării circulatorii ionice a organismului. Colegii de la Terapie Intensivă cu asta se ocupă acum. Vor avea nevoie de plasmă, de derivate de sânge. 

E o lungă perioadă de evoluție a stării lor de sănătate. Gândiți-vă ce va însemna reintegrare.

Ca cetățean, cum vi se pare ceea ce s-a întâmplat acolo?

E evident că acolo unde există o încălcare a unor reguli stricte apar aceste incidente. Să știi că intri într-un spațiu care îți asigură o siguranță. Incidente de acest gen nu se vor termina aici, sunt de când e lumea și vor mai apărea, indiferent cum sună afirmația, dar asta e realitatea. Trebuie să vedem unde a fost eroarea și trebuie sancționată ca atare. 

Din punct de vedere al infrastructurii, sistemul de sănătate e pregătit să se confrunte cu o astfel de situație?

Dacă ne referim la spitale și la modul în care au reacționat, la tot lanțul, eu cred că și-au aplicat procedurile. Și pompierii. Critic poți fi la orice eveniment. La Spitalul Universitar s-au aplicat niște proceduri și a mers bine. La Floreasca la fel, la Spitalul de Arși... Pompierii și-au aplicat propriile reguli. N-au fost aplicate în altă parte regulile.

Vă temeți de cum ar reacționa sistemul într-o astfel de situație?

Sigur că da, este o teamă firească pe care o are orice cetățean. Acum a fost vorba despre București. Gândiți-vă ce ar fi însemnat un  asemenea incident într-un oraș mai mic, aflat la zeci de kilometri de București. 

Sunt unități sanitare, și discutăm cinstit, care nu sunt capabile la cel mai înalt nivel să asigure un ajutor imediat. Dar ei trebuie ajutați să ajungă la un anumit standard, să direcționeze pacienții unde se poate face un act medical de calitate.

A fost o apropiere între cei care coordonează Sănătatea și cei care au tratat pacienții. Ministrul Sănătății a venit la Spitalul Universitar de patru-cinci ori, Raed Arafat a fost și el. E un sprijin pentru medici, se simt apreciați. Medicii au problema lipsei de apreciere pentru munca depusă de ei. Și așa este.

În aceste zile, în care ați avut de ținut în viață niște oameni, v-ați gândit și la cine sunt autorii?

De-abia de ieri am început să mă gândesc cum de am ajuns în starea asta. Eram în UPU, colegii mei își făceau treaba și eu încercam să îi coordonez. Nici nu știam de existența acestui club. Inițial, vedeam niște bolnavi, asta m-a interesat.

E interesant de văzut cum s-a ajuns la o astfel de nenorocire. Eu nu am copii, dar nu am să uit imaginea părinților care aveau un singur copil și îl pierdeau.

Culmea, sunt oameni care sunt în același cerc relațional de oameni, de prieteni cu care interacționez: rudele unor prieteni, prietenii unor prieteni. E incredibila senzaţia asta. 

Citiți și: 

A treia zi de doliu național, după tragedia din Colectiv | Cinci pacienți de la Bagdasar-Arseni sunt în stare critică