Sari la conținut
News Alert

„24 de minute”|Analistul Iulian Chifu, despre atentatele de la Bruxelles: E vorba de un terorism care marchează niște eșecuri ale societăților occidentale 

„Este vorba despre inamicul din cetate. Nu vorbim de un terorism care vine din exterior, din Irak, Siria, Afganistan, Yemen, ci vine iată, din interiorul societăților occidentale. Este vorba despre un terorism care marchează niște eșecuri ale societăților occidentale. Sunt acele pungi de infracționalitate care sunt complet ieșite de sub controlul statului. Avem celebrul cartier Molenbeek în Belgia, unde au fost găsiți și acești radicali, s-au găsit trafic de droguri, trafic de arme. Nu e posibil să avem arme de asalt, centuri explozibile care să circule prin Europa din Molenbeek”, a spus Iulian Chifu. 

De asemenea, analistul a atras atenția că în urma raidurilor de la Saint-Denis a ieșit la iveală că poliția era oprită să intre în Molenbeek. 

 „O zonă în care poliția a fost chiar oprită să intre pe principiul că orice schimb de focuri genera victime din punctul de vedere al poliției și ațâța minoritățile din acea regiune și risca să stârnească acea inflamare a suburbiilor Parisului. Vorbim despre zone în care s-a intrat, spre exemplu, în arondismentul XIX cu soldați, cu armata. Pune sub semnul întrebării capacitatea serviciilor de informații să facă față acestor tipuri de atentate”, a spus analistul de politică externă. 

Analistul de politică externă a precizat că atentatele de astăzi de la Bruxelles nu sunt opera unor indivizi autoradicalicați, ci este vorba despre o reacție organizată. 

„Nu mai vorbim despre acei lupi singuratici autoradicalizați în fața ecranelor, ci despre o reacție organizată. Cu atât mai grav pentru serviciile de securitate belgiene care prin multiplele filtre nu reușit să intervină. Nu trebuie uitat că la atentatele de la Paris, ultimele, comunicarea s-a făcut prin niște jocuri electronice, motiv pentru care nu au intrat în evaluarea serviciilor franceze, pe de altă parte nu s-a putut indetinfica acea punere de acord a teroriștilor. A fost o chestiune inedită. Probabil se va fi utilizat o variantă de această factură în cazul atentatelor de astăzi de la Bruxelles”, a spus analistul Iulian Chifu. 

Iulian Chifu a spus că, pe termen lung, ne putem aștepta la noi atentate, însă, pe termen scurt, „planificarea unor atentate necesită suficient de mult timp și resurse.”

„De obice, șansa ca după un asemenea atentat, dacă n-a fost planificat în avans, este redusă”, a precizat el.

„Problema majoră este, să nu uităm, pe plan european libera circulație este garantată între statele europene”, a adăugat analistul.

„E dificil să acuzi serviciile de informații, pe de altă parte să scuzi serviciile de informații, pentru ceea ce se întâmplă, în orice caz, problema majoră rămâne la politice de integrare”, a subliniat el, menționând că serviciile de informații l-au scos pe unul dintre atentatorii din 13 noiembrie de pe lista de persoane urmărite.

Totodată, Iulian Chifu consideră că o soluția nu e supradimensionarea serviciilor de informații, iar pe termen mediu și lung este sarcina politicienilor să elaboreze politici de deradicalizare, dar și programe sociale cu propria populație, pentru că există o reacție de respingere.

„Primul pas este recunoașterea acestor probleme”, a menționat analistul.

Iulian Chifu a spus că este posibil în mică măsură să apară o limitare a libertății de circulație, dar probabil că vor apărea controalele la frontieră și al celor din Uniunea Europeană, după implementarea controlului la intrarea în Uniunea Europeană. 

Două explozii puternice s-au auzit la aeroportul internațional Zaventem din Bruxelles. Pasagerii sunt evacuați. Sunt mai mulți morți și răniți, relatează agențiile internaționale de presă.

Potrivit BBC, cel puţin una dintre deflagraţii a avut loc în apropiere de biroul de check-in al American Airlines, dar informaţia nu a fost confirmată.

Potrivit postului belgian RTBF, martori au spus că au văzut răniţi şi persoane inconştiente în terminal.

Toate zborurile către şi dinspre aeroport au fost anulate sau deviate. De asemenea, traficul feroviar către aeroportul din Bruxelles a fost suspendat.