Sari la conținut

Adrian Vasilescu: Cred că Guvernul va ceda și va crește salariul minim

  

Claudiu Pândaru: Bugetul a trecut de comisiile parlamentare, premierul prezintă plenului bugetul și se va da un vot final miercuri. Dacă ar fi să trageți linie, cum vedeți că a fost construit acest buget?

Adrian Vasilescu: În două etape. Una a început în momentul în care s-a terminat bugetul lui 2015, adică în 2014. Sunt miliarde de calcule, trebuie făcute toate corelațiile. Actualul guvern l-a luat în brațe și a avut timp doar pentru ajustări minime. A primit un pachet de la Parlament, este vorba de Codul fiscal. Apoi, deciziile privind salarizarea. Toate astea au venit la pachet, Guvernul le-a luat în brațe și le-a pus în buget.

Ar fi fost înțelept să se opună unor măsuri luate de Guvernul Ponta?

Nu avea sens să își pună în cap o întreagă societate. Când sindicatele sau societatea primesc creșteri salariale, dacă Guvernul nu le poate duce în spate, dă drumul la o mașinărie numită inflație. Ce îți dă cu o mână prin decizii guvernamentale, îți ia cu altă mână, prin inflație.

Există acest pericol?

Nu cred că există acest pericol în momentul de față. Conjunctura europeană ține în frâu prețurile. Sunt măsurile și deciziile și mecanismele BNR, care au dus la ajustări puternice ale prețurilor. La noi încă suntem pe minus și foarte multe voci spun că suntem în deflație. Nu suntem, pentru că deflația se calculează pe mai multe căi și are și un efect pshiologic. Atât timp cât magazinele sunt pline și consumul crește, nu e vorba de deflație.

Credeți că Guvernul va ajunge să crească salariul minim?

Deși impactul va fi foarte mare - salariul minim e salariul majorității de la noi - cred că Guvernul va ceda și va crește salariul minim. Nu știu dacă la 1.200 de lei, dar va ceda pentru că, atunci când vrei să faci un lucru bun pentru societate, nu ai nevoie de explozii sociale. 

Prima consecință va fi că Guvernul va trebui să țină strâns prețurile. La un patinaj pe salarii, hățurile se scapă foarte repede. Va trebui să supravegheze veniturile. 

Măririle de salarii aduc și ceva venituri la buget. Sunt taxele mai mari și veniturile cresc. Dar, în același timp, trebuie să vezi și ce mai poți face. Și atunci ai două sectoare în care trebuie să te uiți continuu - sectorul public, întreprinderile din sectorul public. Guvernul nu are altă șansă pentru întreprinderile de stat decât să dea jos din pod managementul perfecționist. Adică să lucreze fără milă cu ele, să le oblige să înoate în apa rece a râurilor din piața privată și să le arunce în confruntare pe platoul în care se desfășoară competiția economică.

O restructurare a întreprinderilor publice...

Trebuie făcută cu cap. În societatea noastră există o stare deformată a conceptului de restructurare. Când zici restructurare înseamnă disponibilizări de personal. Adevărata restructurare trebuie să aducă creșteri de personal. Trebuie să aducă mai mult capital, mai multă forță de muncă. În societatea noastră există o reticență față de cuvântul „productivitate”. 

Sectorul bugetar este prea mare, supradimensionat în prezent?

În opinia mea, nu. Oamenii nu înțeleg. Ei se uită în statisticile europene, la economiile dezvoltate cum e structurat acolo personalul bugetar și spun că la noi este prea mare. Raportează la PIB. O cantitate de forță de muncă o raportăm la un PIB foarte mic. 

Dar neglijează foarte multe lucruri. Spitalele noastre sunt cu precădere de stat. Medicii îi numărăm la personal bugetar. Școlile. Majoritatea facultăților sunt de stat, școlile sunt de stat. Să reduci disciplinele, catedrele? Mai departe. Poliția. Și-așa mi se pare că în unele zone sau ore e puțină Poliție. 

O zonă în care Guvernul nu a intrat este cea a investițiilor. 

Investițiile în orice societate modernă încep de la populație. Populația investește, cumpără acțiuni de la bursă, lumea în care vorbim vorbește despre democratizarea investițiilor. Noi nu avem investiții ale populației. La noi, în trimestrul unu am avut 0,6% investiții ale populației, în trimestrul al doilea s-au dublat, la 1,2%. 

Mai e și educația. În materie de educație finaciară, România are în urmă doar Albania și Kosovo, care nu sunt în UE. În UE suntem ultimii, iar Bulgaria e înaintea noastră cu 10 puncte procentuale. Fără educație financiară nu ajungi la prosperitate financiară. 

În materie de cheltuieli, avem 1,2% la investiții, 7% la băuturi și tutun, 5% la îmbrăcăminte și încălțăminte.

Guvernul va intra cu un buget care are niște decizii moștenite într-un an electoral. Poate anul electoral să modifice situația finaciară a unei țări?

Depinde de ministrul de Finanțe și de Guvern. Acest Guvern nu are nici în clin nici în mânecă cu alegerile din toamnă, decât de a le organiza bine. 

Avem în ultima vreme o depreciere a cursului leu-euro... 

În decembrie cursul se mișcă mai rapid. Chiar când veneau bani din străinătate, ei nu erau cheltuiți imediat. Bălaia a înțărcat și în Occident. Noi facem parte integrantă din Occident, în Apus am vrut să spun. 

Observăm o scădere a banilor care intră în România. 

Scădere accentuată până la jumătate. Sper că nu (va continua, n.r.), pentru că criza se cam apropie de final. 

O criză are două faze: avântul și declinul. Acum apare și a treia: tranziția. 

Observați o scădere a încrederii în Guvern?

Dacă mă uit la sondaje, nu observ o scădere a încrederii în Guvern. Dacă mă uit la analize, da. Pentru că formatorii de opinie merg cam pe telefonul fără fir, din gură în gură, fără să citească documente.

Deci schimbarea de curs nu e influențată de încrederea în Guvern?

Nu. 

Mai este acest 4,5 lei pe euro care era o bornă, mai e valabilă?

BNR are o singură țintă. Ținta de inflație. Țintă de curs nu avem. Singura preocupare a BNR este ca piața să rămână stabilă. Și este stabilă. 

Mergem la legea dării în plată. Ați criticat legea.

Am analizat-o.

Și ați păstrat pentru dvs. concluziile?

Da. Acestea se referă la legătura dintre expunerea de motive care trebuie să însoțească orice proiect de lege și legea ca atare. 

Sunt câteva concluzii - legătura dintre expunerea de motive care trebuie să însoțească orice proiect de lege care ajunge în dezbatere publică și la vot și legea ca atare. Ei bine, în expunerea de motive sunt trei argumente care formează trei baze ale actului: Constituția României, Decizia 17 a Uniunii Europene și scopul social. Niciunul dintre aceste trei direcții nu se regăsește în legea ca atare. Scopul social e principala direcție a Directivei 17, merge în special către umanizarea pieței creditelor.

Povestea cu darea în plată spune că statele membre nu vor adopta acte normative sau nu vor interveni pentru a opri părțile, adică banca și clientul care ajung la o înțelegere pentru a da casa în plată la bancă. Actul normativ obligă băncile să facă asta.

Am fost într-o bancă mare din Japonia și acolo am văzut ceva foarte interesant, direcțiile din bancă formează un amfiteatru. Jos sunt consilieri de clientelă, analiști de credite cu care discută oamenii care vin la bancă. În banca a doua sunt asistenții lor, mai departe sunt experții băncii, pe ultimele rânduri sunt cei ce conduc și sus de tot directorul general. Acolo unde clientul se întâlnește cu funcționarul băncii și dacă directorul de sus observă că e o nemulțumire pe fața clientului, imediat ce a plecat clientul, funcționarul e chemat sus și întrebat ce s-a întâmplat. La noi nu există așa ceva pentru că nu se poate. E un funcționar la ghișeu, au salarii foarte mici. E cu problemele lui de acasă și mai puțin educat financiar și moral și psihologic și slab instruit și cu năravul din societatea noastră. 

Sunt două tabere în jurul acestei legi. Unii spun că și banca ar trebui să își asume anumite riscuri când dă un credit. 

Este exclus. Banca, atunci când dă un credit, își asumă riscul de creditare. Sunt șase milioane de credite, șapte milioane de persoane fizice care au luat credite și 712.000 nu plătesc sau au restanțe. La creditele mari - vreo 400.000 - care sunt cu ipotecă, acestea sunt și ele însoțite de un risc. Dar, la ele, numai 31.000 sunt în situația care răspunde direcției pe care o are legea, adică de protecție socială. De ocrotire a celor care nu au putere de plată. Restul sunt persoane care nu mai intră în aceeași categorie și sunt oameni care au primit credite și de un milion și de 3 milioane. Nu poți să-i pui pe toți în aceeași găleată.

Există voci care spun că legea servește dezvoltatorilor imobiliari. 

Nu aș intra în această dezbatere. S-a vehiculat inclusiv ideea că directorul supravegherii a formulat o amenințare că se va adresa DNA cu situația acestor credite. Eu, dacă aș ști, s-ar fi produs un delict. Dacă aș spune public așa ceva, aș comite de două ori un delict. 

După ce au fost aceste discuții, Nicolae Cinteză a fost chemat să dea lămuriri și a fost întrebat de ce a spus așa ceva. A spus că are probe, dar nu le păoate arăta, că legea nu îi dă voie. 

Legea, chiar dacă sunt legale toate aceste lucruri, nu se poate adresa celor care au luat credit 200.000 sau 300.000 (de euro, n.r.). Trebuie să aibă un plafon. Să vizeze problemele sociale. Legea nu se poate aplica creditelor date înainte de martie 2016. 


Adrian Vasilescu, este de părere că legea dării în plată nu este în avantajul românilor săraci. El consideră că această lege este una a autoevacuării și că nu rezolvă problemele debitorului. „Această lege, așa cum e ea, nu are viață lungă”, a precizat consilierul Băncii Naționale, în cursul săptămânii trecute, la Digi24.

Banca Naţională îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să întoarcă în Parlament legea dării în plată. Reprezentanţii BNR avertizează că dacă legea va rămâne în forma actuală, atunci se vor da mult mai puţine credite, şi acelea cu un avans de 50%. Specialiştii de la banca centrală spun că legea trebuie modificată, ca să prevadă condiţii stricte în care românii predau băncii locuinţele în schimbul ştergerii datoriilor.