Elevii care nu au putut susține Evaluarea Națională încep de luni etapa specială

Data publicării:
copii care scriu in clasa
Evaluările naţionale pentru elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep azi. FOTO: Getty Images

Elevii care nu au putut susține Evaluarea Națională încep de luni etapa specială. Este vorba de cei care au fost în izolare/carantină din cauza COVID-19 sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen

Absolvenţii învățământului gimnazial care au fost în izolare/carantină din cauza COVID-19 sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen ale Evaluării Naționale pot susţine aceste probe în etapa specială, care începe luni, 5 iulie, cu proba de Limba și Literatura Română. În 6 iulie este proba scrisă la Matematică, în 7 iulie proba scrisă de Limba și Literatura Maternă, urmând ca rezultatele să se afișeze în 9 iulie, dată de la care se pot depune și contestațiile. Acestea se vor corecta în perioada 10 - 11 iulie, iar în 12 iulie vor fi afișate rezultatele finale, anunță Ministerul Educației. 

S-au înscris peste 60 de candidați.

Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

În prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 16 - 22 iulie. Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022 va avea loc în data de 24 iulie.

Citește și: Rezultate finale Evaluare națională 2021. Lista notelor după rezolvarea contestațiilor a fost publicată pe Edu.ro

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...