Cum se pot depune contestații la Evaluarea Națională 2023. Model de cerere pentru contestație

Data actualizării: Data publicării:
elev care scrie
Mii de elevi trec pentru a doua oară anul acesta prin simularea examenelor naționale. FOTO: Getty Images

Primele rezultate la Evaluarea Națională 2023 au fost afișate miercuri, 28 iunie, la ora 10:00. Elevii nemulțumiți de rezultatele pot depune contestații la centrele de examen sau le pot transmite electronic, în zilele de 28 iunie, între orele 16:00 – 19:00 și 29 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00.

Elevii care depun ori transmit prin mijloace electronice contestaţii vor completa și semna o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă de faptul că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere.

Contestații la Evaluarea Națională 2023, model de cerere

Elevii care vor să depună contestații vor completa și vor semna o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință de faptul că nota pe care o vor primi după contestație poate fi mai mică sau mai mare decât nota inițială. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinți sau reprezentanții legali ai acestora.

model-contestatie-evaluare-nationala-2023
Contestații la Evaluarea Națională 2023, model de cerere

„Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă”, se arată în ghidul oficial pentru Evaluarea Națională.

Cum se calculează noua notă după contestație la Evaluare Națională 2023

„Art. 10. — (1) În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu 1 punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul evaluării naționale.

(2) În cazul în care diferența între notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, lucrarea va fi recorectată de alți doi profesori evaluatori. După validarea finalizării evaluării, nota finală este calculată luând în considerare cele 4 (patru) note. După eliminarea celor două note/valori extreme, nota finală se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală și este înregistrată în catalogul evaluării naționale.

(3) În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială. În situația în care se constată o diferență de notare mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea este reevaluată de alți doi profesori evaluatori. Reevaluarea se face respectând cu strictețe baremul de evaluare și notare și toate procedurile de evaluare. Nota acordată de cea de-a doua comisie de contestații este nota finală obținută de candidat.”

Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2023 vor fi afișate după soluționarea contestațiilor, marți, 4 iulie.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita