Varianta lui Calimente: Ungureanu „mi-a spus că e o problemă destul de gravă, că trebuie să stea la pat”

Data actualizării: Data publicării:
MRU

Șeful Serviciului de Informații Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, a demisionat.

mru sie parlament agerpres 7872142 crop2
Foto: Agerpres

ACTUALIZARE. Președintele Klaus Iohannis a transmis o scrisoare Parlamentului în care le propune aleșilor să ia act de demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu de la conducerea SIE și să declare vacantă această funcție.


 

ACTUALIZARE. Mihai Răzvan Ungureanu și-a dat demisia de la conducerea Serviciului de Informații Externe din motive de sănătate, spune deputatul Mihăiță Calimente, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

„Demisia se înaintează președintelui, președintele a acceptat-o. Am putea avea o discuție, dar din moment ce dl director ne-a comunicat care e motivul pentru care și-a dat demisia, cred că comisia (de apărare, n.r.) s-ar reuni de prisos, pentru că răspunsul probabil ar fi același. Mi-a spus că e o problemă destul de gravă, că trebuie să stea la pat și că sănătatea o consideră prioritară oricărei activități”, a spus Mihăiță Calimente.

În acest contest, liderul PSD; Liviu Dragnea, a cerut lămuriri.

Sper ca acest act să nu facă parte dintr-un război politic subteran. (...) Opinia publică din România trebuie să știe care au fost motivele reale care au dus la această demisie (...) Dacă au fost motive strict personale, atunci e în regulă, dar dacă au fost alte motive, care țin de buna funcționare a acestui serviciu, atunci Comisia de control a SIE ar trebui să fie informată, pentru că e vorba de o instituție importantă a statului.'', spune liderul PSD Liviu Dragnea într-un mesaj pe Facebook.

Despre posibila plecare a şefului SIE se vorbea încă din aprilie. Atunci, şefa DNA a criticat dur Serviciul de Informaţii Externe.

Laura Codruţa Kovesi, în 26 aprilie: „Sunt companii străine anchetate în ţara lor pentru că au dat mită în România şi nu am primit sesizări cu aceste infracţiuni. Nu am primit sesizări nici despre conturile din străinătate, nu am primit sesizări nici despre iahturile din străinătate, nici despre vilele de lux din străinătate.”

Replica SIE a fost la fel de tăioasă: „SIE nu monitorizează cetăţenii români aflaţi în străinătate, această practică fiind una specifică fostei Securităţi, aşa cum nu monitorizează conturile şi transferurile bancare, achiziţiile imobiliare sau de altă natură efectuate de cetăţenii români în străinătate."

La două zile distanţă, preşedintele Klaus Iohannis anunţa că s-a implicat în acest conflict, lucru fără precedent.

S-au lămurit lucrurile şi în continuare urmează ca ei împreună să găsească soluţia consider că problema s-a rezolvat”.

În acest context, Hotnews.ro a scris că şeful statului i-ar fi cerut demisia directorului SIE, dar acest lucru nu a fost niciodată confirmat.


 

Demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu a ajuns la Cotroceni, iar președintele Klaus Iohannis a acceptat-o, a declarat la Digi24 purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi.

Conducerea SIE va fi asigurată de generalul Silviu Predoiu, adjunct al șefului SIE, a adăugat ea.

Mădălina Dobrovolschi nu a oferit informații despre motivele demisiei lui MIhai Răzvan Ungureanu și nici dacă a avut loc o întâlnire între președinte și șeful demisionar al SIE.

Mihai Răzvan Ungureanu își încheie astfel cel de-al doilea mandat de șef al Serviciului de Informații Externe.

A ocupat această funcție pentru prima dată în perioada decembrie 2007 – 2012. A revenit în fruntea SIE în iunie 2015.

Timp de câteva luni, în perioada februarie-aprilie 2012, a ocupat funcția de premier.

Înainte de a deveni șef al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu a fost ministru de Externe în Guvernul Tăriceanu (decembrie 2004 - martie 2007).

A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.

Silviu Predoiu, care asigură conducerea interimară a SIE, este adjunct al șefului serviciului din noiembrie 2005. El a fost șef interimar al Serviciului de Informații Externe și în 2014, după demisia lui Teodor Meleșcanu, care a renunțat la această funcție pentru a candida la președinție.

CV Mihai Răzvan Ungureanu: 

• iunie 2015- 26 septembrie - director al SIE

februarie 2012 - Mai 2012, Prim-Ministrul României

decembrie 2007 - 2012 - director al SIE

decembrie 2004 - martie 2007- Ministru al Afacerilor Externe

2003-2004 - Coordonator adjunct, Iniţiativa de Cooperare pentru Europa de Sud-Est, Viena

2001-2003 - Director general - Emisar special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est

1998-2001 - Secretar de stat MAE

Disputa SIE-DNA pe banii din offshore-uri ai românilor

SIE a fost implicat în această primăvară într-un război al declarațiilor cu DNA, după ce șefa direcției anticorupție a criticat serviciul pentru că nu a oferit nicio informație în scandalul Panama Papers.

Nu pot să îmi explic de ce de la SIE în ultimii ani nu am primit vreo sesizare. Mi-e greu să cred că ofițerii SIE nu au informații. Nu am primit niciodată informări de la SIE, am aflat din comisii rogatorii sau din investigații jurnalistice. Mi-e greu să cred că ofițerii de informații nu dau peste aceste elemente și nu înțeleg de ce nu sesizează DNA. Am vazut că foarte mulți dintre cercetați își mută averea și bunurile în străinătate. Este de siguranță națională, ca atunci când milioane de euro sunt transferate în off-shore, sau când sume considerabile de bani sunt date ca mită prin off-shore-uri pentru licitații publice”, spunea Laura Codruța Kovesi în 26 aprilie, după ce documentele Panama au descoperit mai multe cazuri de români care aveau offshore-uri în Panama.

Reprezentanţii SIE s-au grăbit să dea replica: serviciul nu monitorizează cetăţenii români aflaţi în străinătate sau conturile şi achiziţiile lor.

Informațiile SIE nu se pot constitui în probe în instanță, întrucât sunt obținute prin surse umane cetățeni străini, cu mijloace și metode specifice, care "nu pot fi dezvăluite nimănui și în nicio împrejurare". Respectând cu strictețe atât propria lege de organizare și funcționare cât și protocoalele de cooperare și competențele celorlalte structuri din Sistemul Securității Naționale, acest tip de informații sunt transmise spre completare, validare și exploatare acelor instituții ale statului cu atribuții și posibilități legale”, arătau reprezentanții SIE într-un comunicat.

În urma acestui schimb de replici, șefii celor două instituții au fost chemați la Cotroceni.

Am avut o discuție cu Laura Codurța Kovesi și cu Răzvan Ungureanu. A fost o discuție constructivă, s-au lămurit lucrurile și în continuare urmează ca ei să găsească soluții la probleme împreună, să lămurească neînțelegerile între cele două instituții. Consider că problema s-a rezolvat”, spunea Klaus Iohannis în 28 aprilie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri