Povestea din spatele fotografiilor revoltătoare cu puiul de râs având un laţ în jurul gâtului

Data publicării:
ras

Mai multe imagini în care apare un pui de râs, cu un laț în jurul gâtului, au alertat autorităţile din judeţul Braşov. Polițiștii au identificat doi suspecţi, pe care îi cercetează pentru braconaj - aceștia susțin că au găsit animalul mort, deși într-una dintre fotografiile postate pe Facebok, felina pare să fie încă în viață.

Imagini cu puternic impact emoțional.

Fotografiile revoltătoare au fost postate pe Facebook luni seară, iar printre cei care le-au văzut sunt și polițiștii din Brașov.

Oamenii legii au deschis o anchetă și au aflat că imaginile au fost publicate de un băiat de 17 ani, din satul Meșendorf.

În acest posibil caz de cruzime față de animale ar fi implicat și un bărbat de 32 de ani, vecin cu adolescentul. La audieri, cei doi au povestit că au găsit puiul de râs la o stână. Ar fi fost deja mort, doar că una dintre poze pare să contrazică această variantă, susținută, în schimb, de cunoscuții suspecților.

„L-a găsit mort acolo şi l-a adus acasă, l-a pus pe Facebook, că nu ştia ce animal e”, spune un martor.

„L-au prins câinii şi l-au sfârtecat”, a adăugat o femeie.

Nadia Olaru, purtător de cuvânt al IPJ Braşov: „Cadavrul a fost ridicat, în vederea realizării necropsiei şi stabilirii cauzelor reale ale decesului”.

Dorin Enache, director DSVSA Braşov: „Colegii mei pot da un diagnostic precis. Pot să stabilească cauza morţii, în cazul în care a fost produsă cu violenţă. Cu ajutorul unor amănunte suplimentare, se poate face o diferenţă de genul ăsta, în contextul în care rana cauzatoare de moarte e produsă de muşcătură, e produsă de un alt animal, se poate face diferenţa faţă de o strangulare, cu un material antropologic, deci de natură umană”.

Râsul e al treilea mare prădător din Europa, după urs şi lup. În libertate, poate trăi chiar și 17 ani și face parte din speciile protejate prin lege.

Editare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...