Sari la conținut

VIDEO - 90 de ani de stil | Ținute de colecţie din garderoba Reginei Elisabeta a Marii Britanii

Unele dintre cele mai importante piese ale modei britanice au fost purtate de-a lungul timpului de Regina Elisabeta a Marii Britanii. Ţinutele regale trebuie să fie nu doar unice, elegante, potrivite pentru fiecare ocazie în parte, dar ele transmit şi mesaje diplomatice.

Regina Elisabeta a II-a este cel mai longeviv monarh al Marii Britanii. De 64 de ani domneşte prin diplomaţie, dar şi prin de eleganţă. Anul acesta, Regina a împlinit 90 de ani. Pentru a marca acest eveniment, la Castelul Windsor, cel mai vechi castel locuit din lume şi una dintre reşedinţele Casei regale Britanice, sunt expuse ţinute de colecţie din garderoba Reginei.

Caroline de Guitaut, curatorul expoziţiei: „Ce face această expoziţie unică, aici la Castelul Windsor, este că poţi vedea unele dintre cele mai fascinante exemple de modă britanică. Ţinute create special pentru Majestatea sa, pe parcursul vieţii sale, expuse în unele dintre cele mai somptuoase interioare, create iniţial pentru regele George al IV-lea, în 1820. Este un lucru deosebit să vezi rochiile în mediul în care ele au fost purtate.”

Caroline de Guitaut, curatorul expoziţiei: „Ţinutele expuse acoperă o arie largă, de la copilărie, la zilele noastre. Şi includ multe tipuri de vestimentaţie pe care Majestatea Sa le poartă aici, la Castelul Windsor. Sunt ţinute pe care le-a purtat la evenimente de familie, de exemplu o frumoasă combinaţie de alb şi galben purtată la căsătoria Prinţului de Wales cu Ducesa de Cornwall. Avem vestimentaţia ceremonială, mantia şi pălăria Majestăţii Sale din Ordinul Garter, pe care le poartă în fiecare an la Windsor cu ocazia serviciului care se ţine în Capela Sfântului George, în luna iunie.”

Chiar dacă ţinutele de gală sunt strălucitoare, cu adevărat suprinzătoare sunt câteva haine care au fost purtate de Elisabeta pe cand era doar un copil.

Caroline de Guitaut, curatorul expoziţiei: „Printre temele cheie ale acestei expoziţii sunt rochiile purtate de Regină în copilărie. Şi pentru prima dată pot fi văzute costumele purtate de prinţesa Elisabeta şi sora ei mai mică Prinţesa Margaret la un spectacol privat de pantomimă pe care familia regală l-a organizat în timpul războiului pentru membrii comunităţii de la Castelul Windsor, în 1943. Este vorba de costumele din piesa „ Aladdin" şi este ramarcabil că aceste ţinute foarte interesante, dar fragile, au supravieţuit şi astăzi.”

Şi tot din latura mai puţin expusă a vieţii Reginei Elisabeta face parte şi colecţia de costume de călărie.

Însă viaţa de monarh nu are parte de prea multă relaxare. În cei 64 de ani de domnie regina Elisabeta a făcut aproape 300 de vizite oficiale în aproximativ 130 de ţări. La acestea se adaugă vizitele primite. Astfel că garderoba sa este una generoasă, dar şi foarte atent aleasă.

Caroline de Guitaut, curatorul expoziţiei: “Avem şi exemple de rochii purtate în vizitele de stat. Adesea acestea includ mesaje diplomatice pe care Regina Elisabeta le transmite fie printr-o culoare, emblemă sau motiv care putea fi aplicat sau ţesut la fabricarea rochiei. Pentru prima dată expunem o rochie foarte interesantă pe care Majestatea Sa a purtat-o în vizita istorică din 2011 în Irlanda. Ţinuta a fost purtată la cina oficială din Dublin, iar pe corpul rochiei sunt ţesute 2.000 de plante de trifoi alb, evident o emblemă importantă pentru irlandezi.”

Din incursiunea în garderoba reginei nu putea lipsi colecţia de pălării.

Rochiile de seară sunt şi ele o adevărată lecţie de stil. Majoritatea au fost purtate între anii 50 şi 70.

Caroline de Guitaut, curatorul expoziţiei: „Printre aceste ţinute de seară frumoase şi fermecătoare, din garderoba Reginei, este această rochie superbă de seară pe care Majestatea sa a purtat-o la centenarul Crucii Roşii Britanice în 1963. Este interesant că cel care a creat-o, designerul Norman Hartnell, a decis să păstreze referinţe mai vechi din modă, prin porţiunile laterale ale rochiei, care reflectă moda secolelor XVI şi XVII, celebrele rochii Robe de style.”

Chiar dacă a trecut de 90 de ani, Regina Elisabeta impresionează, la fiecare apariţie în public. Domnia sa rămâne un reper şi în modă, nu doar în istorie.

Pe aceeași temă