Sari la conținut

Un câștigător la loto va organiza un festival muzical în grădina sa

Un câştigător al loteriei Euromillions, care a încasat unul dintre cele mai consistente premii atribuite la jocurile de noroc din Marea Britanie, va organiza un festival muzical în grădina casei sale, informează BBC.

adrian-bayford

FOTO: Facebook/ Adrian Bayford

Adrian Bayford, care a câştigat un premiu de 148 de milioane de lire sterline în 2012 cu fosta lui soţie la loteria Euromillions, s-a oferit să organizeze ediţia din 2017 a Cambridge Rock Festival în grădina reşedinţei sale din Horseheath.

Dave Roberts, directorul festivalului, anunţase în urmă cu câteva săptămâni că „nu este sigur” dacă evenimentul, care are loc în perimetrul unei ferme din apropiere de Barton, va mai fi organizat în acest an.

Acest festival muzical, organizat pe durata a patru zile, atrage în fiecare an aproximativ 3.000 de spectatori.

Din 2009, festivalul este organizat la Haggis Farm Polo Club din Barton.

Înainte ca Adrian Bayford să îi contacteze pe organizatori, în urmă cu două săptămâni, directorul evenimentului spunea că era ”puţin cam nesigur dacă festivalul va mai fi organizat în 2017”. 

Adrian Bayford, care deţine Black Barn Records în Cambridge, l-a contactat şi i-a propus să folosească, gratuit, ferma sa din Horseheath, în schimbul publicităţii pentru compania lui. 

Directorul festivalului a acceptat propunerea şi spune că zona în care va avea loc festivalul în acest an este „minunată”.

Ediţia din 2017 a Cambridge Rock Festival se va desfăşura în perioada 3 - 6 august.

Printre muzicienii care au participat în anii trecuţi la acest festival s-au aflat artişti precum The Stranglers, Hazel O'Connor, Australian Pink Floyd şi Dr Feelgood. 

Atunci când Adrian Bayford şi soţia lui au câştigat loteria Euromillions în 2012, The Sunday Times Rich List relata că averea lor era comparabilă cu cele ale soţilor Jamie şi Jools Oliver (150 milioane de lire sterline), Tom Jones (140 milioane de lire sterline) şi Eric Clapton (130 milioane de lire sterline).

În urma câştigului obţinut la Euromillions, soţii Bayford au fost clasaţi pe locul al 516-lea în topul celor mai bogate persoane din Marea Britanie.