Sari la conținut

A fost înregistrat primul pacient pentru transplant pulmonar în România

 

„Noi am reușit să fim acreditați. A fost făcut training de șase luni la Hanovra, cel mai important centru din lume, cu cel mai mare număr de pacienți transplantați pulmonar - 130 pe an. Acreditarea s-a întâmplat acum o lună. Trei luni de zile durează introducerea primului pacient pe listă. Noi am reușit să devansăm cu o lună și un pic și chiar astăzi dimineață am primit interfața și a fost introdus primul pacient român pe lista de așteptare pentru transplantul pulmonar în România. Ca și pași mai sunt de primit resursele financiare de la Ministerul Sănătății, demersurile sunt avansate și așteptăm cât de curând, poate chiar săptămâna viitoare, și evident începând cu săptămâna viitoare vom aștepta primul donor compatibil cu pacientul nostru. Ne trebuie să primim suma necesară pe filă de buget pentru că nu putem muta, nu avem voie să mutăm bani de la transplantul hepatic din instituție la transplantul pulmonar, demersurile sunt făcute și cred că acest aspect este rezolvabil rapid”, a explicat medicul Marcis Copcă, potrivit Agerpres.

El a susținut că există la Ministerul Sănătății o solicitare de import pentru substanța Celsior, singura în care se pot transporta plămânii pentru transplant, dar care nu a fost încă aprobată.

„Există foarte mulți din aceeași generație care nu contenesc în a pune piedici acestei activități, nu o să îi numesc acum. Inclusiv la acest moment există o solicitare la Ministerul Sănătății de import a Celsiorului, singura substanță în care se transportă plămânul, aviz care încă nu a fost dat. Celsiorul costă în jur de 70 de euro kilogramul. Această substanță a fost adusă cu geanta frigorifică chiar de șeful programului de transplant din Hanovra la Sibiu cu avionul și de acolo am transportat-o la București, numai că avem nevoie de acest aviz pentru a o putea folosi. Este un simplu "da" pe o foaie de hârtie. Am fost și amenințat că, dacă voi face primul transplant, suntem chiar pușcăriabili. Și vom face primul transplant. Sunt răutăți inevitabile”, a susținut managerul, fără să dea amănunte.