Dan Oprea, Spitalul Județean Ploiești: Chirurgi din țară mi-au spus că se confruntă cu aceleași probleme

Data publicării:
medic de preview 1

Pacienţii şi angajaţii spitalului judeţean din Ploieşti reclamă lipsurile si condiţiile precare din unitate.

„Avem lista dată de pe secţia de neurochirurgie, pentru tot ceea ce a fost nevoie de cumpărături pentru operaţie. A trebuit s-o cumpăram, pentru că e viaţa familiei noastre în joc”, a spus una dintre rudele unui pacient.

Pacienții vin cu vitamine, Romplast, tot ce trebuie pentru o şedintă de dializă”, a spus o asistentă.

Medicul care a scos la iveală problemele din spital spune că aceste probleme se regăsesc și în alte unități medicale.

În aproape toată țara este aceeași situatie, cu excepția câtorva clinici universitare, celelalte spitale suferă ca și noi. Am primit mesaje de la colegi chirurgi care mi-au spus că au același probleme, chiar și din spitale mari din București”, a declarat Dan Oprea, medic chirurg.

După ce a arătat într-un mesaj pe internet că el si colegii săi sunt obligaţi să facă malpraxis cu bună ştiinţă din cauza lipsurilor, alți 23 de medici din spital s-au solidarizat cu el.

Au văzut că nu m-au legat ăștia și au prins un pic de curaj, ceea ce este bine și pentru noi, și pentru spital”, a adăugat Dan Oprea.

Managerul spitalului admite că unitatea se confruntă cu probleme, însă susține că medicii de aici tratează anual 55.000 de pacienţi.

„Nu pot să nu apăr instituţia în care îmi desfăşor activitatea împreună cu colegii mei. Oricâte se vor spune, imaginea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti ca fiind un spital de lumea a treia este una falsă”, a spus Adrian Strâmbeanu.

Între timp, Ministerul Sănătăţii a trimis încă doi inspectori pentru a verifica activitatea spitalului. În anchetă sunt implicați și reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Prahova şi ai Consiliului Judeţean, în subordinea căruia se află spitalul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita