Sari la conținut

Metode sănătoase de gătit. Recomandările nutriționistului Lygia Alexandrescu

Foto: Gulliver/Getty Images

Gătitul prin fierbere și la cuptor este cea mai facilă și la îndemână metoda de a găti dietetic. Atunci când e vorba de legume, fierberea trebuie să fie controlată, pentru a evita distrugerea vitaminelor solubile în apă, adică a vitaminelor B și C. Legumele de tipul dovlecelului sau morcovului își păstrează în mare măsură proprietățile nutritive și prin fierbere. Dacă este vorba de fierberea cărnii, atunci este necesară o prelucrare termică a acesteia cât mai completă, pentru a distruge agenții patogeni determinați de o potențială contaminarea externă a acesteia (bacterii de tip Salmonella, Pseudomonas, Clostridium etc., bacterii de putrefacție, care se pot dezvolta pe carne, chiar în condiții de refrigerare). Pentru un gust cât mai plăcut, alimentele obținute prin fierbere trebuie asezonate cu plante aromate specifice fiecărui tip de preparat alimentar, lămâie, ulei de măsline presat la rece, etc.

Există legume cum ar fi broccoli, conopidă, varză, rădăcinoasele, care-și pierd gustul și proprietățile nutritive prin fierbere și care se pot găti în abur. Această metodă de gătire dietetică nu necesită neapărat un generator de aburi sub presiune, ci se pot crea acești aburi prin fierberea unei cantități mici de apă întru-un vas sigur (constituit dintr-un material inert) acoperit cu capac. Legumele astfel gătite în mediu umed își păstrează în întregime aromele, precizează nutriționistul.

Gătitul la grătar este o metodă relativ dietetică. Ultimele studii însă arată că prin gătirea cărnii grase, împănate la temperaturi mari, în flacăra directă și în prezența fumului, rezultă substanțe cancerigene. Categoric, spune specialistul în nutriție, nu trebuie renunțat la preparatele gătite la grătar, dar cu siguranță este necesară prelucrarea cărnii degresate în prealabil, la temperaturi mai scăzute.

Vase de gătit sănătos. Sticla este un material stabil, inert, care nu reacționează cu alimentele, indiferent de pH-ul lor, motiv pentru care aceasta a fost folosită la gătitul și conservarea alimentelor încă din cele mai vechi timpuri. Avantajul major al vaselor yena, explică Lygia Alexandrescu, constă în faptul că furnizează o distribuire uniformă a căldurii în timpul procesului de preparare termică a alimentelor. De asemenea, gustul și aroma alimentelor astfel gătite sunt deosebite, fiind dublate și de calitatea nutrițională aproape integrală a acestora.

Ceramica este un material stabil și recomandat pentru gătitul dietetic. Vasele căptușite cu ceramică sau cele integrale din ceramică pot fi folosite la temperaturi înalte, fără riscul de a elibera compuși toxici în mâncarea astfel gătită. O atenție deosebită, adaugă ea, trebuie acordată menținerii integre a stratului de ceramică și de aceea, în cazul în care acesta se deteriorează, este necesar să se renunțe la acel vas.

Vasele din lut și piatră sunt folosite încă din antichitate și recunoscute pentru proprietatea lor de a avea o compoziție stabilă la temperaturi înalte și de a emana o căldură uniformă și eficientă la gătit.

"Alimentele preparate în astfel de vase se gătesc la foc mai blând pentru a potența gustul și aroma acestora. Este de evitat gătirea în vase de aluminiu, în vase de cupru, în vase de teflon, în folie de aluminiu sau în cuptorul cu microunde", recomandă Lygia Alexandrescu.