Sari la conținut

Soluții pentru problemele de sănătate care apar în timpul zborului

Zborul cu avionul poate fi pentru mulţi o experienţă neplăcută. De la frică până la diverse afecţiuni, toate ne pot schimba starea de sănătate în timpul unei călătorii sau în vacanţă. Există însă şi soluţii. 

În timpul decolării şi aterizării avionului, mulţi oameni se plâng de dureri de urechi greu de suportat. Aceste simptome pot să apară din cauza modificărilor de presiune.

Dr. Silviu Oprescu, medic specialist ORL: „Pot apărea ameţeli, stări de vertij, ţiuituri la nivelul urechilor şi în cazurile severe în care presiunea este foarte mare. Pot apărea chiar rupturi de timpan.”

Mare atenţie dacă suferiţi de alergii, infecţii şi sunteţi răciţi. Nici pasagerii sănătoşi nu sunt scutiţi de neplăceri. Potrivit unui studiu, oamenii riscă de 100 de ori mai mult să răcească în timpul zborului decât în viaţa de zi cu zi, din cauza spaţiului închis şi a umidităţii reduse.

Dr. Silviu Oprescu, medic specialist ORL: „Dacă suntem foarte răciţi, dacă avem posibilitatea, poate ar fi bine să amânăm zborul. Ar trebuie să ne curăţăm foarte bine nasul şi prin asta înţelegem toaleta fosei nazale şi suflatul fiecărei fose nazale în parte înainte de momentul zborului.”

În timpul zborului medicii recomandă manevre de egalizare a presiunii. Pe româneşte, înghiţitul, băutul şi chiar mestecatul unei gume.

Dr. Silviu Oprescu, medic specialist ORL: „Un alt sfat util este acela de a nu dormi în timpul coborâtului. În timpul somnului înghiţitul, care este una dintre manevrele de egalizare a presiunii, este mult mai rar decât în timpul stării de veghe.”

Ce puteţi face în cazul în care veți călători cu bebeluși?

Dr. Corina Nedelcu, medic specialist medicină internă: „Există problemele legate de presiunea la nivelul sinsusurilor, ale urechii interne odată cu modificările legate de presiunea atmosferică în avion, dar putem atenua disconfortul respectiv copiilor dându le să mănânce sau să sugă. Înghiţitul în principiu ajută la echilibrarea în sensul acesta.”

Silviu Oprescu, medic specialist ORL: „Prin musculatura manevre de mişcare să facă mecanism de pompa asupra trompei lui Eustachiu şi să egalizeze astfel presiunea dintre ureche sinusuri şi fosa nazală şi mediul de lângă.”

Femeile însărcinate pot călători cu avionul până la 32 de săptămâni şi doar la recomandarea medicului. În plus, medicii recomandă tuturor pasagerilor să consume apa.

Dr. Corina Nedelcu, medic specialist medicină internă: „Trebuie să ţinem cont de faptul că alcoolul consumat în exces şi cafeaua are efect diuretic, deci deshidratatea poate fi în modul acesta.”

Poziţia incomodă din avion poate duce la umflarea picioarelor şi chiar la tromboză venoasă, mai ales în cazul în care călătoriţi mai mult de 4 ore.

Dr. Corina Nedelcu, medic specialist medicină internă: „Pot forma mici cheaguri la nivelul membrelor inferioare şi acestea pot pleca în circualţia pulmonară şi să dea de la tromboza profundă până la embolia pulmonară.”

De aceea este foarte important ca, în cazul unui zbor lung, să vă ridicaţi şi să vă plimbaţi pe culoar, o dată la 2 sau 3 ore. De asemenea, este recomandată purtarea ciorapilor elastici. Predispuse la astfel de afecţiuni sunt persoanele obeze, fumătoare, cele care au probleme cu coagularea sângelui şi femeile însărcinate.

Atenţie dacă aveţi probleme cardiovasculare, pulmonare sau aţi suferit recent intervenţii chirurgicale! În aceste cazuri cel mai bine este ca înainte de vacanţă să vă sfătuiţi cu medicul care vă îngrijeşte.

Pe aceeași temă