Sari la conținut

Terapia fără interferon ar putea fi introdusă la începutul lunii octombrie

Potrivit acelorași surse, miercuri a fost finalizat procesul de negociere a contractelor cost-volum rezultat pentru tratamentul fără interferon.

Astfel, de acest tratament, care are o rată de vindecare de aproximativ 98%, vor beneficia 5.000 de pacienți cu fibroză IV depistat în urma testelor hepatice.

România este printre primele țări care introduce acest tratament. Astăzi s-a încheiat procesul de negociere al contractului. Terapia va fi plătită pe baza rezultatului dacă pacientul va fi vindecat. Tratamentul va fi introdus peste aproximativ două săptămâni, cât ține perioada de contestații”, au precizat sursele medicale.